Această cărticică este una dintre mărgăritarele duhovnicești pe care Sfântul Nicolae Velimirovici le oferă sufletului nostru, pentru a-l înfrumuseța și a ne înălța și mai mult mintea și inima la cele cerești. Fiindcă ea ne tâlcuiește cea mai de preț și cea mai potrivită rugăciune - pe care ne-a învățat-o Însuși Mântuitorul nostru - prin care omul se poate apropia de Dumnezeu. Prin această rugăciune, Domnul nostru Iisus Hristos ne învață numele cel adevărat al lui Dumnezeu în relația Sa cu noi: „Tatăl nostru". Mărturisim astfel trăirea vie a acestei legături cu Dumnezeu, prin care a dispărut distanța dintre om și Dumnezeu, fapt mărturisit și de Sfântul Apostol Pavel când spune: „Pentru că n-ați primit iarăși un duh al robiei, spre temere, ci ați primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Parinte!" (Rom. 8, 14, 15). Ne numim copiii lui Dumnezeu și străduința noastră trebuie să fie aceea de a ne face vrednici de acest nume, amintindu-ne mereu ca facem parte dintre cei cărora Hristos „le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu" (In. 1,12). „Nu este cinste mai mare în cer sau pe pământ decât aceasta", ne spune
Sfântul Nicolae Velimirovici în minunata sa tâlcuire.
ceastă cărticică este una dintre mărgăritarele duhovnicești pe care Sfântul Nicolae Velimirovici le oferă sufletului nostru, pentru a-l înfrumuseța și a ne înălța și mai mult mintea și inima la cele cerești. Fiindcă ea ne tâlcuiește cea mai de preț și cea mai potrivită rugăciune - pe care ne-a învățat-o Însuși Mântuitorul nostru - prin care omul se poate apropia de Dumnezeu. Prin această rugăciune, Domnul nostru Iisus Hristos ne învață numele cel adevărat al lui Dumnezeu în relația Sa cu noi: „Tatăl nostru". Mărturisim astfel trăirea vie a acestei legături cu Dumnezeu, prin care a dispărut distanța dintre om și Dumnezeu, fapt mărturisit și de Sfântul Apostol Pavel când spune: „Pentru că n-ați primit iarăși un duh al robiei, spre temere, ci ați primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Parinte!" (Rom. 8, 14, 15). Ne numim copiii lui Dumnezeu și străduința noastră trebuie să fie aceea de a ne face vrednici de acest nume, amintindu-ne mereu ca facem parte dintre cei cărora Hristos „le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu" (In. 1,12). „Nu este cinste mai mare în cer sau pe pământ decât aceasta", ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici în minunata sa tâlcuire.
Cum îţi sânt gândurile, aşa îţi este şi viaţa este o carte de psihoterapie ortodoxă, care intră profund în tainele relaţiei dintre mintea şi sufletul nostru. Este o antologie de interviuri, predici, „capete de învăţătură" ale Stareţului Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa din Serbia. Despre binele sau răul pe care ni-l facem nouă şi apropiaţilor noştri vorbeşte întreaga învăţătură a Avei Tadei. Suntem responsabili de gândurile pe care le întreţinem, iată un adevăr foarte greu de crezut pentru omul postmodern, obişnuit să relativizeze orice.
De obicei, în cărţile duhovniceşti întâlnim ideea că pacea sufletească este roada rugăciunii. Mai întâi trebuie să te rogi, iar pacea va veni de la sine. Dimpotrivă, Părintele Tadei aşază ca piatră de temelie a rugăciunii pacea inimii. „Cel mai însemnat lucru este, cred, pacea inimii. Să nu vă tulburaţi sub nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniştea, tăcerea, liniştirea. Vălmăşagul gândurilor este starea duhurilor căzute (dracii, duhurile care au căzut de la Dumnezeu). Mintea noastră, aşadar, se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălăşlui Dumnezeu Cel Unul. Dacă simţim o dispoziţie prielnică, putem întrerupe tăcerea inimii prin rostirea rugăciunii lui Iisus". Pe lângă pacea inimii şi rugăciune, Stareţul accentuează pe felul în care stăm în faţa lui Dumnezeu: „Alături de paza liniştii inimii, deprindeţi-vă şi cu chipul în care şedeţi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta
înseamnă să ai neîncetat în minte faptul că Domnul ne priveşte. Pe El trebuie să-l avem în cuget când ne trezim, când ne culcăm, la muncă, la masă sau când ne plimbăm. Domnul este pretutindenea şi în toate". Pentru un creştin îmbisericit, stările sufleteşti negative sunt evitate printr-o metodă foarte folositoare: simţind continuu prezenţa lui Dumnezeu.
Omul lumesc înţelege viaţa în chipul unui raport permanent la lume. Omul duhovnicesc se adânceşte în sineşi, găsind acolo toate resorturile lumii. Cel lumesc caută să descrie şi să înţeleagă ce vede, cel duhovnicesc e orientat spre cele nevăzute. El ştie că sensul vieţii vine din lucrarea lăuntrică a gândurilor. Cartea cuprinde interviuri, convorbiri, sfaturi şi apoftegme ale unuia dintre cei mai de seamă părinţi duhovniceşti, Român de neam, din Serbia veacului XX, adunate din convorbiri avute cu fii duhovniceşti, adresate cu precădere mirenilor, în mijlocul cărora Stareţul Tadei şi-a împlinit misiunea. O parte a acestor materiale circulau în perioada comunistă, printre credincioşii ortodocşi sârbi, sub formă dactilografiată.