Acest „mic tratat" a fost construit pe o seamă de note extrase din caietele mele de însemnări scrise între anii 1968-75. Prezentarea cronologică din caiete a luat aici o formă logică. Noua ordonare a materialului a încercat să satisfacă cerințele impuse de problematica din capitole.
Cuprinsul lucrării nu este o simplă înșiruire a notelor, ci o construcție în care au intrat multe elemente noi ce au ajutat ca lucrarea să capete un caracter unitar.
Ernest Bernea
Cunoscută cititorilor mai ales prin seria romanelor ce au făcut-o nemuritoare pe Anne, fetița din Casa cu frontoane verzi, scriitoarea Lucy Maud Montgomery se lasă acum redescoperită și ca o minunată autoare de povestiri și nuvele.
Volumul de față, un cadou de Crăciun în sine, aduce în fața cititorului un buchet de șaisprezece povestiri despre Sărbătoarea Nașterii Domnului, așa cum este ea trăită pe pământ canadian.
Pe lângă două capitole extrase din seria Anne, celelalte povestiri sunt cu totul originale, având însă un filon comun, un puternic fir de legătură cu mult îndrăgita serie: toate respiră aceeași naturalețe, simplitate și firesc al vieții cu care Anne și prietenii săi ne-au cucerit și încălzit inimile.
Tânărul cititor care identifică astăzi Sărbătoarea Crăciunului cu abundența de reclame luminoase, cu sintagma „luna cadourilor" și goana searbădă după daruri inutile, va fi încântat să afle că poți avea parte de „cel mai plăcut Crăciun" într-un vagon înzăpezit în pustiu, petrecut alături de oameni pe care i-ai cunoscut de câteva ceasuri. Va fi de asemenea surprins să afle că darul adevărat este o punte de legătură între inima care dăruiește și cea care primește, căci Dragostea este bucuria de a face și altora bucurie, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Savurați-le pe îndelete și lăsați-vă cuprinși de pace și de bucuria iubirii aproapelui, căci doar Dăruind, vei dobândi, așa cum atât de frumos îndemna Nicolae Steinhardt.
În acest volum al îndrăgitei serii, ne lăsăm purtați în călătoria fascinantă a trecerii de la copilărie la maturitate. O regăsim cu bucurie pe Anne cea plină de viață, aceeași și totuși alta. O urmărim cum se preface delicat, filă cu filă, pe măsură ce aburul roz al speranțelor și iluziilor de odinioară se risipește, lăsând loc vieții pur și simplu.
La cei 20 de ani pe care îi are acum, Anne este cerută în căsătorie. În repetate rânduri! Acest fapt o smulge din poezia tabloului pe care singură și-l creionase și o pune brusc în fața nevoii dureroase de a alege. Bobocii prieteniei de-o viață s-au transformat în florile iubirii, dar va reușii ea oare să le culeagă pe cele adevărate, din hățișul celor înșelătoare, plăsmuite de propriile sale așteptări și închipuiri?
În această călătorie către ea însăși, Anne regăsește casa părinților. Scrisorile rămase de la mama vin să umple golul dureros al copilăriei sale. Nu mai este un copil al nimănui, ci un om care și-a găsit rădăcinile din care se poate acum înălța către ceea ce trebuie să devină.
Pentru a înțelege pe deplin viața și toate încercările marelui Apostol, trebuie să cercetăm, măcar în parte, desfrâul fără de leac al celor sus-puși și să privim pentru o clipă la hăul groaznic în care voiau, la acea vreme, religiile decadente să azvârle omenirea. De aceea, am căutat să descriu cât mai bine lumea aceasta fără de Hristos, pentru a vedea cu toții cum arăta lumea „la plinirea vremii," dar și cum a primit tămăduirea prin leacul cel dumnezeiesc. (...)
Privind omul lui Dumnezeu în toată complexitatea personalității sale, vom citi fără îndoială Epistolele cu alți ochi, văzând cum din acestea se scurge îmbelșugat șuvoiul de dragoste al unei inimi nespus de iubitoare ce bate deopotrivă dumnezeiește pentru toată omenirea, și citindu-le astfel, se va trezi în noi dorul de a ne putea număra printre toți sfinții și frații credincioși cărora le scrie el.
Nu mai dați atâta însemnătate întâmplărilor din afară. Fiți mai mult înlăuntrul vostru, în inimă, cu Domnul, iar pe celelalte lăsați-le!
Chiar de am cădea de o sută de ori pe zi, nu vă îngrijiți de aceasta, ci doar să vă ridicați și să mergeți mai departe, fără a privi înapoi. Ce a fost, a fost și a trecut. Voi doar să mergeți înainte și să vă rugați Domnului pentru ajutor. (Staretul Tadei)
Despre educația copiilor s-a mai scris. Mult. Dar ceea ce Părintele Andrei Tkacev împărtășește părinților prin această carte este cu mult mai mult decât o altă însumare de teorii și principii.
Este o carte dureroasă pentru că ne pune fără menajamente în fața multelor, adâncilor probleme cărora noi, părinții generațiilor de astăzi nu le întrezărim soluție.
Și este o carte vie, pentru că viu este Adevărul întru care ni i-am dori formați pe copiii noștri, în ciuda ideologiilor și a influențelor nocive de tot felul, care îi asaltează încă din cea mai fragedă pruncie.
Iubim. Sfătuim. Educăm.
Dar deși iubim sincer, aflăm cu surprindere că avem adeseori tendința să îi idolatrizăm.
Iar ei nu sunt zei! Sunt un dar. Și pentru acest dar, Dumnezeu ne va cere socoteală.
Ignorăm faptul că tot ceea ce este ascuns în noi se va manifesta în ei și de aceea avem mare nevoie de sfat. Pentru a înțelege că a educa trup, suflet și minte deopotrivă este cea mai înaltă chemare a misiunii de părinte.
Viitorul apropiat este în mâinile tinerilor. La fel ca și viitorul Bisericii.
Să luăm așadar aminte la tot ceea ce facem pentru modelarea lor, pentru ca acest viitor să nu le fie unul sumbru.