Tito Colliander și-a folosit talantul dăruit de Dumnezeu, acela al scrierii, pentru a ne dărui una dintre cele mai convingătoare și percutante învățături de credință, de mare folos duhovnicesc atât celor nou-veniți în Biserica lui Dumnezeu, cât și celor mai „avansați," dar care doresc să-și actualizeze permanent noimele trăirii în Hristos. Calea asceților este o nestemată prin stilul de scriere, concizia și precizia formulărilor, cuprinderea tematică și spiritul viu care o animă. Este o scriere de suflet care încurajează inimile ezitante și le întărește pe cele care se află departe pe cale.
Calea asceților este, de fapt, calea mântuirii, căci unitatea nevoinței duhovnicești a credinciosului, fie el monah sau laic, este unul din adevărurile fundamentale ale Ortodoxiei. Desigur, adaptat fiecăruia dintre noi și împrejurărilor vieților noastre, dar păstrând nealterat duhul filocalic al făptuirii și contemplării întru Duhul Adevărului.
† MACARIE
Episcopul Episcopiei
Europei de Nord
Grace Livingston Hill a scris peste o sută de romane și numeroase povestiri scurte. Scrierile ei, de o profundă inspirație creștină, s-au bucurat de mare succes în epocă.
În romanul Îngerul din mahala, iubirea de oameni a autoarei se vădește în parcursul vieții personajului central, aducându-ne suflul unei epoci în care se trăia mult mai firesc, cu toate că nu era nici ea ferită de ispitele marilor orașe, în care săracii ajung delicvenți din pricina lipsurilor, iar bogații nu se gândesc decât cum să-și sporească averile.
Micuțul Mikky este un copil al nimănui, de când se știe trăiește într-un cartier al săracilor din New York. Singura sa familie sunt ceilalți copii ai străzii, alături de care cu greu își agonisește traiul de pe o zi pe alta. Într-o bună zi însă Mikky își riscă viața pentru a o salva pe cea a unei fetițe din lumea bună. Tatăl micuței, un bancher foarte cunoscut, fără nicio urmă de considerație pentru „gloata nespălată și needucată," dar cuprins de un sincer sentiment de recunoștință, îi răsplătește gestul trimițându-l la studii. Evadând astfel din șablonul propriului său destin, Mikky va învăța cu sete și râvnă, transformându-se treptat în fermecătorul Michael, în al cărui suflet vor rămâne mereu vii iubirea pentru micuța Starr și pentru cei din rândul cărora plecase.
Ajuns acum, prin muncă și dăruire, pe tărâmul celor acceptați și respectați, singură sa preocupare va rămâne cum să-i ajute pe necăjiții săi. Remarcabil este faptul că va reuși cu adevărat să mângâie rănile apropiaților săi, să aducă bucurie și să schimbe în bine vieți ce păreau țintuite în mocirlă.
Citind pe nerăsuflate povestea vieții sale, nu poți să nu te gândești la ecoul de final din pilda samarineanului milostiv: „Du-te și fă și tu asemenea!" sau, la vorbele pline de miez ale Părintelui Cleopa: „Fă rai cu ce ai!"
Întrebările pe care și le pune un copil sunt mult mai limpezi și, ca apele limpezi, sunt mult mai profunde, mai adânci, decât ale unui adult care crede că a nu mai fi copil e un pas înainte. Cine alină durerea, vindecă, mântuiește? Credința cuiva sau Dumnezeu? Cel pe care îl rugăm să se roage pentru noi lui Dumnezeu, sau Iisus Hritos, Dumnezeu?
Prin credință, un bob de muștar e mai mare decât o varză, pe care nu e bine să o furi nici când vrei să faci un bine.
Cine se apleacă cu interes asupra vieții și personalității părintelui Dionisie Ignat rămâne uimit de multitudinea darurilor cu care l-a binecuvântat Dumnezeu, dar și de trăsăturile care îi zugrăvesc portretul lăuntric, rar întâlnite în același om: iubitor față de semenii săi până la jertfirea de sine și aspru apărător al canoanelor și pravilelor Sfinților Părinți; un român care își afirma cu mândrie rădăcinile etnice, dar care diagnostica precis, cu durere, bolile sufletești specifice românilor; îndrăgostit de neamul românesc și, totodată, propovăduitor al iubirii nețărmurite pentru „întregul Adam," după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: în Hristos „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască." /Galateni 3, 28/
De la părintele Dionisie putem învăța că principiile și valorile lumii duhovnicești sunt altele, radical diferite de cele care definesc împărăția acestei lumi: în viața noastră de zi cu zi sunt la mare cinste autoafirmarea, iubirea narcisistă, graba. Pentru lumea nevăzută, dragostea, prihănirea de sine, răbdarea necazurilor și a încercărilor devin adevărate căi de acces spre veșnicie, spre lumina nezidită a lui Hristos.
Ciprian Voicilă
Acest „mic tratat" a fost construit pe o seamă de note extrase din caietele mele de însemnări scrise între anii 1968-75. Prezentarea cronologică din caiete a luat aici o formă logică. Noua ordonare a materialului a încercat să satisfacă cerințele impuse de problematica din capitole.
Cuprinsul lucrării nu este o simplă înșiruire a notelor, ci o construcție în care au intrat multe elemente noi ce au ajutat ca lucrarea să capete un caracter unitar.
Ernest Bernea
Cunoscută cititorilor mai ales prin seria romanelor ce au făcut-o nemuritoare pe Anne, fetița din Casa cu frontoane verzi, scriitoarea Lucy Maud Montgomery se lasă acum redescoperită și ca o minunată autoare de povestiri și nuvele.
Volumul de față, un cadou de Crăciun în sine, aduce în fața cititorului un buchet de șaisprezece povestiri despre Sărbătoarea Nașterii Domnului, așa cum este ea trăită pe pământ canadian.
Pe lângă două capitole extrase din seria Anne, celelalte povestiri sunt cu totul originale, având însă un filon comun, un puternic fir de legătură cu mult îndrăgita serie: toate respiră aceeași naturalețe, simplitate și firesc al vieții cu care Anne și prietenii săi ne-au cucerit și încălzit inimile.
Tânărul cititor care identifică astăzi Sărbătoarea Crăciunului cu abundența de reclame luminoase, cu sintagma „luna cadourilor" și goana searbădă după daruri inutile, va fi încântat să afle că poți avea parte de „cel mai plăcut Crăciun" într-un vagon înzăpezit în pustiu, petrecut alături de oameni pe care i-ai cunoscut de câteva ceasuri. Va fi de asemenea surprins să afle că darul adevărat este o punte de legătură între inima care dăruiește și cea care primește, căci Dragostea este bucuria de a face și altora bucurie, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Savurați-le pe îndelete și lăsați-vă cuprinși de pace și de bucuria iubirii aproapelui, căci doar Dăruind, vei dobândi, așa cum atât de frumos îndemna Nicolae Steinhardt.
În acest volum al îndrăgitei serii, ne lăsăm purtați în călătoria fascinantă a trecerii de la copilărie la maturitate. O regăsim cu bucurie pe Anne cea plină de viață, aceeași și totuși alta. O urmărim cum se preface delicat, filă cu filă, pe măsură ce aburul roz al speranțelor și iluziilor de odinioară se risipește, lăsând loc vieții pur și simplu.
La cei 20 de ani pe care îi are acum, Anne este cerută în căsătorie. În repetate rânduri! Acest fapt o smulge din poezia tabloului pe care singură și-l creionase și o pune brusc în fața nevoii dureroase de a alege. Bobocii prieteniei de-o viață s-au transformat în florile iubirii, dar va reușii ea oare să le culeagă pe cele adevărate, din hățișul celor înșelătoare, plăsmuite de propriile sale așteptări și închipuiri?
În această călătorie către ea însăși, Anne regăsește casa părinților. Scrisorile rămase de la mama vin să umple golul dureros al copilăriei sale. Nu mai este un copil al nimănui, ci un om care și-a găsit rădăcinile din care se poate acum înălța către ceea ce trebuie să devină.
Pentru a înțelege pe deplin viața și toate încercările marelui Apostol, trebuie să cercetăm, măcar în parte, desfrâul fără de leac al celor sus-puși și să privim pentru o clipă la hăul groaznic în care voiau, la acea vreme, religiile decadente să azvârle omenirea. De aceea, am căutat să descriu cât mai bine lumea aceasta fără de Hristos, pentru a vedea cu toții cum arăta lumea „la plinirea vremii," dar și cum a primit tămăduirea prin leacul cel dumnezeiesc. (...)
Privind omul lui Dumnezeu în toată complexitatea personalității sale, vom citi fără îndoială Epistolele cu alți ochi, văzând cum din acestea se scurge îmbelșugat șuvoiul de dragoste al unei inimi nespus de iubitoare ce bate deopotrivă dumnezeiește pentru toată omenirea, și citindu-le astfel, se va trezi în noi dorul de a ne putea număra printre toți sfinții și frații credincioși cărora le scrie el.
Nu mai dați atâta însemnătate întâmplărilor din afară. Fiți mai mult înlăuntrul vostru, în inimă, cu Domnul, iar pe celelalte lăsați-le!
Chiar de am cădea de o sută de ori pe zi, nu vă îngrijiți de aceasta, ci doar să vă ridicați și să mergeți mai departe, fără a privi înapoi. Ce a fost, a fost și a trecut. Voi doar să mergeți înainte și să vă rugați Domnului pentru ajutor. (Staretul Tadei)
Despre educația copiilor s-a mai scris. Mult. Dar ceea ce Părintele Andrei Tkacev împărtășește părinților prin această carte este cu mult mai mult decât o altă însumare de teorii și principii.
Este o carte dureroasă pentru că ne pune fără menajamente în fața multelor, adâncilor probleme cărora noi, părinții generațiilor de astăzi nu le întrezărim soluție.
Și este o carte vie, pentru că viu este Adevărul întru care ni i-am dori formați pe copiii noștri, în ciuda ideologiilor și a influențelor nocive de tot felul, care îi asaltează încă din cea mai fragedă pruncie.
Iubim. Sfătuim. Educăm.
Dar deși iubim sincer, aflăm cu surprindere că avem adeseori tendința să îi idolatrizăm.
Iar ei nu sunt zei! Sunt un dar. Și pentru acest dar, Dumnezeu ne va cere socoteală.
Ignorăm faptul că tot ceea ce este ascuns în noi se va manifesta în ei și de aceea avem mare nevoie de sfat. Pentru a înțelege că a educa trup, suflet și minte deopotrivă este cea mai înaltă chemare a misiunii de părinte.
Viitorul apropiat este în mâinile tinerilor. La fel ca și viitorul Bisericii.
Să luăm așadar aminte la tot ceea ce facem pentru modelarea lor, pentru ca acest viitor să nu le fie unul sumbru.
Puține figuri istorice au fost atât de greșit înțelese și de defăimate precum Țarul Mucenic Nicolae al II-lea, ultimul împărat al Rusiei Pravoslavnice. Mințile moderne „occidentale," tind să privească istoria dintr-o perspectivă strict politică. Din perspectivă ortodoxă însă, istoria este înțeleasă ca povestea aflată în desfășurare a înnoiri omului prin întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, prin moartea Lui pe Cruce din dragoste pentru neamul omenesc, și prin Sfânta Lui Înviere.
Ascensiunea și declinul națiunilor, dezvoltarea culturii - pe scurt, întreaga istorie a omenirii - nu pot fi analizate corect decât în această cheie. Odată cu uciderea Țarului Nicolae, forma bizantină de guvernământ care Îl are drept conducător pe Hristos a luat sfârșit, fiind înlocuită de epoca prezentă - o eră a fărădelegii, apostaziei și confuziei.
Domnia Țarului Nicolae a fost una ce s-a înscris în tradiția întemeiată cu șaisprezece veacuri înainte de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Faptul că o tragedie de neînchipuit, cum a fost Revoluția Rusă, a putut avea loc nu face decât să confirme adevărul înștiințării biblice: „Din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci." /Matei 24, 12/
Împăratul creștin și cucernic a fost înconjurat de persoane, printre care s-au numărat chiar și rudele sale, ale căror egocentrism, meschinărie și frivolitate au înlăturat din inimile lor dragostea lui Dumnezeu, până într-acolo, încât aceștia au eșuat în a-i fi alături Suveranului în clipa cea mai grea. Elementul revoluționar - vrăjmașii lui Dumnezeu - au primit astfel cale liberă pentru a distruge Sfântul Imperiu Rus și a instaura, în locul lui, o satanocrație, al cărui scop nu a fost altul decât ștergerea de pe fața pământului a pomenirii numelui lui Dumnezeu. (...)
Cumplita crimă din subsolul casei Ipatiev a fost începutul băii de sânge neomenești care a scăldat, apoi, întreaga Rusie și în care zeci de milioane de oameni și-au pierdut viața, Biserica a căzut în mâinile ateilor, iar Sfânta Rusie a fost desfigurată, ajungând de nerecunoscut.
Nouă, generațiilor de astăzi, nu ne revine decât să ne rugăm Țarului Mucenic Nicolae, celui de două ori încununat de Dumnezeu, și familiei sale de sfinți, ca să mijlocească dinaintea Tronului Dumnezeiesc pentru iertarea păcatelor noastre, ale tuturor. Și fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să ne dăruiască tăria de credință ca și noi să urmăm, după vrednicie, pilda acestor adevărați slujitori ai Lui. Amin.
Ieromonah Zaharia Liebmann
Recunoscută de către criticii de pretutindeni ca o capodoperă a prozei scurte fantastice, Băiatul-Zi și Fata-Noapte este un basm clasic despre nevinovăție și rău, semnat de autorul al cărui nume este sinonim cu cele mai rafinate creații din domeniul ficțiunii. Contemporan și prieten al lui Lewis Carroll, George MacDonald a exercitat o influență profundă asupra unei generații întregi de autori, printre care se numără și C.S. Lewis. Lewis afirma, de altfel, că imaginația sa a fost „botezată" în apele înmiresmate ale geniului lui MacDonald.
Fetița orfană de altădată care acum are 18 ani devine un deschizător de drumuri - prima fată din Avonlea care pleacă la facultate.
În acest volum urmează să pășim delicat dincolo de pragul adolescenței, să retrăim alături de ea emoția începutului și provocarea de a face față unei lumi cu totul necunoscute.
Regăsim prieteni vechi și facem cunoștință cu alții noi. Vom fi alături de Anne în momente de bucurie, dar vom gusta și din amărăciunea și suferința inerente întâlnirii cu marile taine ale vieții.
Ambițioasă, puternică și curajoasă, va trece peste toate încercările cu suflet curat, având încredințarea că viața din Rai trebuie începută aici, pe pământ și trăită ca atare.
Sensibilitatea Annei rămâne neschimbată, iar ecoul întrebării sale a fi om mare e la fel de frumos cum ne închipuiam noi când eram copii? plutește discret dincolo de paginile cărții.
În cuprinsul acestor pagini am schițat o seamă de teme filosofice, care formal fac jocul între notație și eseu. De aceea ele nu au caracter prea tehnic, de strictă specialitate, ci mai mult unul de mărturisire. Îndelung experimentate interior și controlate cu datele lumii externe, aceste însemnări încearcă să prindă pe scurt stări ale spiritului omenesc, spirit în continuă luptă pentru cucerirea unor zone fertile și pure.
Prefacerile profunde la care a fost supusă lumea contemporană au azi mai mult ca oricând, o atitudine lipsită de prejudecăți, o atitudine pozitivă și creatoare în fața problemelor ce ni se ridică și par să angajeze întreaga noastră răspundere în fața destinului uman și al civilizației. În acest fel vom ieși din impas și efortul nostru ne va purta acolo unde dorim să ajungem: la împlinirea unei formule superioare de viață.
Viaţa lui Stefan este o istorie plină de poveţe despre credință, nădejde și dragoste, o Evanghelie vie pe care autoarea o înfăţişează astfel încât vă veţi simţi părtaş la bucuriile şi suferinţele eroului.
Citind, veţi trăi alături de oamenii din vremea lui Hristos ce auziseră de El şi se porniră a-L căuta şi veţi descoperi, ca şi Ștefan, că „Dumnezeu e Dragoste şi Dătător a toate. Toată dragostea de la Dumnezeu vine, şi, fără de aceasta, lumea ar cădea din locul său, din Rai, în întunericul cel din afara dragostei - dacă poate fi, cu adevărat, vreun loc în care să nu răzbată lumina lui Dumnezeu."
Odată ce a aflat de Hristos, Ștefan a trăit întreaga dramă a răstignirii Fiului lui Dumnezeu, ca și a celor mai apropiați ai săi și asumându-şi propria cruce și nedezlipindu-se de învățătura cea nouă adusă lumii a ajuns să-și dea propria viață pentru cel pe Care L-a iubit cel mai mult.
Un merit al volumului de față este acela că pune la dispoziția cititorilor traducerea Raportului Comisiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse privind martiriul familiei imperiale. Acest document oficial poate fi deosebit de util cititorilor care mai au întrebări, nedumeriri, ba poate chiar și rezerve cu privire la justețea hotărârii de a-l trece pe Nicolae al II-lea și pe ceilalți membrii ai familiei imperiale uciși de bolșevici odată cu el în rândul sfinților mult pătimitori cinstiți în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse.
(...) Am încredințarea că textele incluse în acest volum aduc nu numai o binevenită perspectivă duhovnicească asupra unor persoane și evenimente despre care în România s-a vorbit și s-a scris preponderent dintr-o perspectivă îngustă, dar și că, prin mai buna cunoaștere a tragediei familiei imperiale Romanov, vom putea să deslușim cumva mai clar unele din rădăcinile teologico-politice ale crizei fără precedent istoric ce erodează sfânta instituție a familiei și accelerează declinul națiunilor europene, cândva creștine.
Corneliu Berari
Mary Lennox este o copilă născută într-o bogată familie britanică ce trăia în India. Acaparați de iureșul petrecerilor luxoase și al multelor îndatoriri sociale, părinții o ignoră lăsând pe mâna servitorilor bine plătiți toate neplacerile legate de creșterea şi educaţia micuței nedorite. Fără iubirea și căldura familiei, Mary ajunge un copil bolnăvicios, arogant și răutăcios.
Rămasă singura supraviețuitoare a familiei ei, după o epidemie de holeră, fetița este trimisă în Anglia, la reședința izolată a unui bogat unchi. Copleşită mai întâi de sentimentul de respingere totală față de toți și toate, Mary ajunge să aprecieze mai întâi compania Marthei, tânăra și inimoasa servitoare, apoi pe cea a lui Dickon, fratele mai mic al Marthei. Provenind, la rândul lor, dintr-o familie pe cât de numeroasă, pe atât de strâmtorată material, Martha și Dickon s-au bucurat de iubirea unei mame ce a știut cu înțelepciune să răsădească în fiecare dintre copiii ei semințele virtuții. Aceasta o va ocroti într-un chip minunat și pe Mary, a cărei viață la conacul misterios se schimbă încetul cu încetul.
Dorința de a reînvia grădina, strălucitoare odinioară, dar care zăcea acum într-o amorțită părăginire, îi dă aripi lui Mary, dar și puterea de a-și smulge verișorul din temnița unei boli închipuite și de a-l face și pe el să-și dorească să se bucure de viaţă. Mary și Colin învață să lucreze pământul și să ajute florile să iasă la lumină, încântându-le ochii și bucurându-le sufletele. Amândoi se simt inundați de o putere nebănuită și necunoscută lor până atunci, Puterea cea mai presus de fire, Puterea Celui Preaînalt care transformă uscăciunea și pustiul lăuntric în bogată și rodnică grădină.
Grădina secretă a fost citită pe nerăsuflate, trăită cu intensitate și iubită din adâncul inimii de generații întregi de cititori, care și-au regăsit în paginile ei lujerii firavi ai propriilor aspirații către lumină. Citiți-o împreună cu copiii și veți dori cu siguranță voi înșivă să lucrați în grădina secretă a inimilor voastre!
De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toți dorim să fim iubiți și plăcuți de toți și de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinți, căci și ei sunt mărginiți de timp și de spațiu, iar sufletul caută la cele veșnice. Inima noastră s-a învățat să fie iubită și plăcută de la inima cea dumnezeiască și veșnică, căci și noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemați să fim fiii luminii și fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.
Dacă în noi se ivește plinătatea dragostei, cu adevărat de toți vrăjmașii se va alege praful. Căci cine îndrăznește să lupte împotriva dragostei? Nu este nicio armă care poate să lupte împotriva dragostei. De ce? Căci Dumnezeu este dragoste, iar acolo unde se ivește plinătatea dragostei dumnezeiești, de acolo fuge orice răutate!
De aceea să vă străduiți, precum și singuri vedeți, când le iubim pe toate și nouă ne este bine, căci atunci gândurile noastre sunt pașnice, pline de dragoste și bunătate. Să vă rugați zi și noapte și pe copii învățați-i să se roage Domnului cu inima, să caute cele bune, să fie plini de dragoste dumnezeiască, să simtă bucuria vieții și pacea dumnezeiască.
Starețul Tadei de la Vitovnița
Descriere
Anne este la cei 17 ani ai săi un boboc ce se deschide delicat spre lume, înfrumusețând-o cu parfumul trăirilor sale pe cât de adânci, pe atât de curate și de autentice.
Tânăra învățătoare modelează sufletele celor mici, hrănindu-i din preaplinul unei inimi ce nu cunoaște alt ritm decât cel al implicării și al dăruirii totale.
Plină de fantezie și entuziasm, Anne își croiește pas cu pas drumul către propria sa menire, influențând hotărâtor viețile tuturor celor ce au bucuria să o cunoască. Chiar și pe cele ale cititorilor săi.
Căci reperele pe care această copilă visătoare a reușit la anii ei să și le stabilească deja, sunt astăzi mai actuale și mai necesare ca niciodată: „să trăiască grațios, frumos, în adevăr, cu delicatețe și generozitate, ținându-se departe de neadevăr, răutate și vulgaritate."
Aceste convorbiri au apărut ca un strigăt de disperare la vederea a tot ceea ce se întâmplă în familia din zilele noastre. De unde capătă tinerii cunoștințe despre familie și căsnicie? Privindu-i pe proprii părinți, gata întotdeauna de scandal, de pe micile ecrane și din filme. Ei pot numai să viseze la faptul că o căsnicie poate fi eternă, că iubirea adevărată și fidelitatea se pot întâlni și astăzi, întrucât nu văd întâmplându-se aceste lucruri în realitatea în care trăiesc.
Sarcina pe care mi-am propus-o, mergând la conferințele organizate pentru elevii clasei a XI-a, era una foarte simplă: să le mărturisesc că toate acestea sunt cu putință și în realitate, că vor putea iubi cu adevărat și că, la rândul lor, pot fi iubiți în aceeași măsură. Dar iubirea presupune, bineînțeles, strădanie.
Mi-aș dori să cred că, într-o bună zi, va fi reintrodusă în școli o materie care s-ar putea numi Etica și psihologia vieții de familie (dar care, spre deosebire de vechea disciplină comunistă, ar fi o variantă a viziunii ortodoxe asupra familiei). Până la urmă, fizicieni și chimiști vor deveni unul dintr-o mie, deși aceste discipline sunt studiate ani la rând. O familie însă vor întemeia aproape toți, iar în școli nu li se vorbește nimic despre lucrul acesta, în cel mai bun caz (de fapt, în cel mai rău caz) le este introdusă Educația sexuală.
Convorbirile de față au fost adresate elevilor din clasa a XI-a dintr-un liceu din orașul Taldom. Însă unele subiecte legate de latura intimă a căsniciei au putut fi abordate abia cu elevii claselor absolvente.
Textele convorbirilor din această carte sunt mai ample decât orice conferință reală ținută la școală. În funcție de auditoriu și de întrebările adresate, discuțiile se axau doar pe o anumită parte a subiectului. Cartea conține și ceea ce s-ar fi putut spune și nu s-a spus acolo.
Ce desparte lumina de întuneric? Bucuria de tristețe? Viața de moarte? Binele de rău? Ele par potrivnice și departe unele de altele, dar în esență sunt separate doar de un fir foarte subțire, de un cuvânt, de o atingere, de o clipă...
O astfel de clipă s-a dovedit hotărâtoare pentru viața lui Toma, personajul central al acestei istorisiri ce se apropie de hotarele fantasticului și totuși este întru totul adevărată. Bineînțeles, nu s-a petrecut nicidecum din întâmplare, ci a fost o clipă sub semnul Sfintelor Paști, care înseamnă „trecere," „călătorie."
Paștile erau numele pe care poporul evreu îl dădea ieșirii lor din robia egipteană, în vremea în care se îndreptau spre Pământul Făgăduinței, spre libertate, spre bucurie. Acest soi de călătorie a fost cel petrecut și în sufletul bărbatului care s-a încredințat pe sine cu totul în mâinile lui „Moise" cel duhovnicesc, Iisus Hristos, și a fost călăuzit către un loc în care numai El poate să poarte de grijă de sufletul omului.
Sufletul lui, curățit prin cel mai scump mir - adevăratele lacrimi de pocăință - și luminat de îndemnuri lăuntrice sincere, a fost călăuzit pe calea întoarcerii către Pământul Făgăduinței cel duhovnicesc. El a făcut asemenea roade vrednice de pocăință, încât a devenit ca „o cetate aflată pe vârf de munte." /Matei 5, 14/ Toma, fostul deținut, fostul ucigaș, o fiară cu chip de om, teroarea întregii comunități, a fost luminat ca un alt Saul, /cf. Faptele Apostolilor 9, 1-9/ prefăcându-se într-o predică vie a iubirii lui Hristos, fiind chiar socotit sfânt în ținutul său de obârșie!
Cine s-ar fi așteptat la așa ceva și cine ar fi cutezat s-o nădăjduiască? „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu," /Luca 18, 27/ Care a spus: „viață și moarte ți-am pus Eu astăzi înainte... Alege viața." /Deuteronom 30, 19/
Istorisirea care urmează, pe măsură ce se desfășoară în chip viu înaintea ochilor noștri, ne va încânta cu simplitatea, adevărul și însuflețirea ei și s-ar putea spune că se pot face chiar unele paralele, asemănându-se izbitor cu istoria prorocului David, cu cea a desfrânatei care I-a uns picioarele Domnului sau a tâlharului de pe cruce, a vameșului, a Sfântului Apostol Pavel și a Sfintei Maria Egipteanca. Dar ce poate fi mai firesc? Căci sufletul omului este același; Hristos este același; pocăința este aceeași!
Cartea îl absoarbe pe cititor până la ultima pagină. Își va reține cu greu lacrimile, mai cu seamă dacă și el a avut parte de o astfel de întoarcere la Hristos. Însă dacă nu, ne rugăm să facă aceasta în viitor, căci atâta vreme cât în lume va exista păcatul, oamenii vor avea nevoie de pocăință. Maranatha; Doamne, vino!
Egumenul Ilarion - Nea Skiti
Vom păși din nou, alături de Anne, pe un nou tărâm al bucuriei și al imaginației, un tărâm plin de peripeții și de întâmplări neașteptate.
Cu toate că are acum șaisprezece ani și este învățătoare în Avonlea, tânăra Anne nu și-a pierdut nimic din firea ei visătoare și copilăroasă. Fără a-și nesocoti îndatoririle pe care și le împlinește cu multă dăruire, ținând seamă de idealuri de neclintit, Anne rămâne aceeași copilă sensibilă, cu suflet curat și gingaș, fascinată de cutreierarea potecilor nebătătorite ale tărâmului închipuirilor.
În cuprinsul acestor pagini am schiţat o seamă de teme filosofice, care formal fac jocul între notaţie şi eseu. De aceea ele nu au caracter prea tehnic, de strictă specialitate, ci mai mult unul de mărturisire. Îndelung experimentate interior şi controlate cu datele lumii externe, aceste însemnări încearcă să prindă pe scurt stări ale spiritului omenesc, spirit în continuă luptă pentru cucerirea unor zone fertile şi pure.
Prefacerile profunde la care a fost supusă lumea contemporană au azi mai mult ca oricând, o atitudine lipsită de prejudecăţi, o atitudine pozitivă şi creatoare în faţa problemelor ce ni se ridică şi par să angajeze întreaga noastră răspundere în faţa destinului uman şi al civilizaţiei. În acest fel vom ieşi din impas şi efortul nostru ne va purta acolo unde dorim să ajungem: la împlinirea unei formule superioare de viaţă.
Paginile de faţă încearcă să exprime tocmai acest lucru; ele sunt mărturii ale unui sens afirmativ în faţa vieţii. Trista privelişte a unei lumi apăsate fără voie de manifestările propriului său geniu, desigur ce seacă uneori bucuria noastră de a exista şi trăi ca oameni, nu poate aştepta schimbarea la faţă a stării de lucruri existente, până când nu se produce o altă orientare a spiritului şi care trebuie să înceapă prin a acorda mai multă încredere şi prin angajarea sa pe o cale a afirmaţiei spirituale.
Un om se caută pe sine însuşi, şi prin el pe cei ce-l înconjoară, caută o lume a sa şi o lume a noastră în ce are ea mai durabil şi de preţ. Prezentarea atâtor
experienţe şi formule poate că au adus ceva din acele pledoarii gratuite ale unor oameni însetaţi de absolut şi când acestea nu au reuşit, au mai putut rămâne doar cântecele lor de pelerini.
Ernest Bernea
Nu este lesne a înțelege nemăsurata adâncime și înălțime a însemnătății Învierii lui Hristos. Ea a cutremurat și cerul, și pământul, și adâncurile iadului.
Lumina cea strălucitoare a acestei întâmplări istorice minunează pe oameni nemăsurat mai mult decât mărimea cea fără de sfârșit a crugului ceresc, pe care o dezvăluie astronauții din vremea noastră. Pentru omul cel muritor este totuna dacă această lume este mică - doar atât cât cuprind ochii săi - sau ceva mai mare, încât nici telescopul să n-o poată cuprinde.
Lui îi este totuna dacă mormântul său se va întinde pe două arșini de pământ ori peste întreg cosmosul, care cuprinde milioane de ani lumină. Dar niciun om nu este nepăsător față de Învierea lui Hristos.
Sf. Nicolae Velimirovici
Volumul Raiul se dobândește aici întregește viziunea duhovnicească pe care Starețul Tadei ne-a lăsat-o moştenire, spre mântuirea noastră. Suntem răspunzători de gândurile pe care le întreținem, iată un adevăr foarte greu de crezut și de primit pentru omul postmodern, obișnuit să relativizeze orice și, mai ales, să vadă în gând doar o putere psihologică.
De obicei, în cărțile duhovnicești întâlnim ideea că pacea sufletească este roada rugăciunii. Mai întâi trebuie să te rogi, iar pacea va veni de la sine. Dimpotrivă, Părintele Tadei așează ca piatră de temelie a rugăciunii pacea inimii.
Alte arme din arsenalul războiului nevăzut, pe care ni le propune Starețul Tadei, sunt: smerenia, ascultarea, blândețea, iertarea aproapelui, acceptarea necazurilor. Calea Cuviosului Tadei este una mărturisitoare. El se opune duhului materialist al lumii, se ridică împotriva prorocilor mincinoși care au apărut sau stau să apară, împotriva orientalismelor propagate de curentul New-Age.
Mântuirea noastră stă numai în Domnul nostru Iisus Hristos pentru că prin El „firea noastră omenească a pătruns în taina Sfintei Treimi; este un dar nemăsurat." Ținta vieții noastre este aceeași pentru toți: „Aici ne este dat să ne pregătim pentru veșnicie, să biruim răul, ca niciodată să nu cădem din dragostea Părintelui Ceresc."
Daniel Mazilu
Minunat ar fi dacă această cărticică a Sfântului Nicolae Velimirovici ar ajunge doar la cei care, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor să devină sfinți.
Ne jeluim că nu mai citesc oamenii cărți în vremea noastră, dar nu înțelegem că mai înainte au părăsit rugăciunea, care lectură este. Și puțin ne rugăm, pentru că puțin iubim și puțin înțelegem rostul rugăciunii în viața noastră.
Sfinții gustă taina rugăciunii, se hrănesc din aceasta și o împart cu ceilalți, spre a spori fericirea tămăduirii pe pământ. Sfinții pricep originea dumnezeiască a rugăciunii, văd puterea ei asupra lor și asupra celor din jur, făcând din ea rațiunea lor de a fi și de a vorbi. Sfinții înțeleg că a te ruga înseamnă a lupta neîncetat cu păcatul, cu diavolul și cu moartea.
De aceea, biruințele rugăciunii ne înfățișează ca fii ai Tatălui, după o lungă înstrăinare; ca slujitori ai Fiului, după o amară robie și ca mărturisitori curajoși în Duhul Sfânt, după nenumărate înșelări și umilințe.
Rugăciunile sfinților străpung timpul, iadul și inimile noastre din piatră. Ele înfățișează nostalgia Raiului din care am căzut, luminează în întunericul nostru lăuntric și zdrobesc vârfurile colțuroase ale inimii.
Dar cum se plămădește rugăciunea sfântului? Nefiind o virtute în sine, starea de rugăciune este dar duhovnicesc, milostenie cerească pentru omul care se îndreaptă spre Dumnezeu. Nu de puține ori vedem în viețile sfinților cum între această revărsare de har, smerenia omului și evlavia lui față de Maica Domnului există o strânsă legătură.
Ni se pare că rugăciunile Sfântului Episcop Nicolae Velimirovici sunt când întrebare a omului, când răspuns al Duhului; când coborâre în sine, când înălțare pe aripile harului; când teologie și conglăsuire cu Sfinții Părinți, când doxologie și împreună cântare cu Puterile cerești. Și nu greșim, dacă socotim astfel, pentru că în însăși taina sfințeniei lui se ascunde taina rugăciunilor sale. Litaniile acestea arhierești din lucrarea sa, Rugăciuni pe malul lacului /Predania, 2016/, au fost aici reașezate și însoțite de titluri potrivite, la cererea şi spre folosul duhovnicesc al credincioșilor români.
Nu luați în mâinile voastre această armă puternică voi care vreți ca viața să vă rămână așa cum este! Nu citiți aceste rugăciuni voi care iubiți iluzia unei fericiri fără suferința despătimirilor! Nu împliniți cele citite voi care, necrezând în Dumnezeu, alegeți dramatica veșnicie a omului vechi! Nu răspândiți vestea biruinței răului prin rugăciune voi care nu înțelegeți că „război neîncetat" este viața creștinului pe pământ!
Și invers! Apropiați-vă toți cei care simțiți nevoia înnoirii lăuntrice! Gustați frumusețile negrăite ale harului voi care ați înțeles, de acum, ce este deșertăciunea deșertăciunilor! Îmbărbătați-vă fraților în Domnul, pe cărarea cea strâmtă a Crucii, și nu uitați vreodată cuvintele Sfântului Nicolae: „Lumea se teme de voi, căci voi putere aveţi, iar ea este neputincioasă."
Daniel Mazilu
Aceste pagini au fost scrise de Vlădica Nicolae pe când era întemnițat în lagărul cu trist nume de la Dachau, lângă München, în Germania anului 1945. Pentru ca manuscrisul să nu fie găsit de paznici, l-a păzit cu grijă, și nu a îndrăznit să scrie cuvintele german și Germania întregi, ci numai cu inițiala G.
„Oricine poate fi proroc", spunea Vlădica Nicolae. „Spune-i celui ce lucrează răul că rău va petrece, iar celui ce lucrează binele că va fi răsplătit, și nu vei greși niciodată, deoarece aceasta este însăși legea cea veșnică a firii, căci niciodată în istorie răul nu a rămas nepedepsit sau binele nerăsplătit."
Pentru că s-a școlit în apus și a străbătut aproape toate țările europene, Nicolae a cunoscut mai bine decât oricare alt sârb sufletul omului apusean și a sesizat căile greșite pe care se grăbește vechiul continent. Plin de îngrijorare, și-a dat seama că Europa, care a purtat de-a lungul veacurilor stindardul creștinismului, a început să se îndepărteze de Hristos și să se întoarcă către lumea aceasta, să se întoarcă dinspre Duh înspre materie, iar Evanghelia pe care au jurat și după care au trăit întemeietorii culturii europene a început să fie din ce în ce mai mult înlocuită de știință. În locul lui Dumnezeu s-a înălțat ca ideal și idol Omul.
„Cei aleși de Dumnezeu spre a fi sarea și lumina lumii și-au pierdut gustul și s-au întunecat... Nici India, nici China, nici Africa nu-i mai socotesc pe oamenii albi drept sare și lumină, ci, din păcate, fără de gust și întunecați..." - se plânge Nicolae, încă din anul 1921. Colonizările și războaiele purtate sunt numai câteva dintre urmările acestei îndepărtări de Dumnezeu a omului european. În cartea „Războiul și Biblia", Vlădica ne întărește că îndepărtarea omului de Dumnezeu a fost pricina Primului Război Mondial, ce va aduce în curând noi curgeri de sânge. În chip prorocesc, până în amănunt, el a prevăzut cel de-al Doilea Război Mondial și a înfățișat vizionar armele și metodele folosite.
A văzut și a simțit pe pielea sa împlinirea acestor prorocii în mai multe temnițe nemțești, între 1941 și 1945, unde, împreună cu Întâistătătorul Bisericii Sârbe, fericitul întru adormire Patriarh Gavriil, a fost închis de Gestapo.
Maltratările zilnice ale întemnițaților, spânzurările, crematoriile și camerele de gazare de la Dachau erau urmările înspăimântătoare ale culturii europene, dovada până unde poate cădea omul atunci când se îndepărtează de Dumnezeu. Constatarea lui Voltaire, că omul ajunge cea mai cumplită fiară atunci când Dumnezeu este scos din om, s-a dovedit a fi prea blândă, căci în ultimul război unii oameni au fost mai răi decât fiarele.
Vlădica povestește că în iadul Dachaului, într-o zi, „mă aflam, ca întotdeauna, în celula mea din închisoare. Dintr-odată intră un tânăr ofițer german, paznic al lagărului, și mă întrebă: «Oare dumneavoastră credeți cu adevărat în Dumnezeu?» «Nu», i-am răspuns eu. «Sunt fericit să văd un om învățat», se bucură acesta, și continuă: «Când eram copil credeam, căci așa am fost învățat, dar acum nu mai cred deloc.» Atunci i-am spus: «Cazul meu e diferit de al dumneavoastră. Când eram copil credeam, dar acum nu mai am nevoie să cred, căci știu că este Dumnezeu. Prin cercare, credința mea a ajuns o certitudine. Știu acum că este Dumnezeu». Foarte mânios, acesta trânti ușa și plecă. În acea seară nu am primit cina, dar am simțit mulțumire în suflet."
Oamenii noștri școliți în apus s-au molipsit de acest microb al ateismului, l-au adus și pe meleagurile noastre, și au otrăvit poporul nostru cu el. Prin acesta, s-a dărâmat și s-a nimicit tot ce era sfânt și cinstit în poporul nostru. Suntem martori la ce au dus toate acestea.
Paginile care urmează sunt plângerile acestui Proroc Ieremia al sârbilor pe ruinele evlaviei și cinstirii tradiționale a poporului său, precum și îndemnurile sale către copiii Sfântului Sava de a se lecui și a se mântui de „ciuma albă", așa cum numea el cultura europeană contemporană fără de Dumnezeu.
Episcopul Lavrentie
Când vorbesc despre Dumnezeu, părinții au impresia că știu ce trebuie să le spună copiilor. Dar, adeseori, copiii vor altceva. Ei caută înțelesul lăuntric, viu și dătător de bucurie al unei legături pe care o presimt în rugăciunea celor mari. Ei vor să se întâlnească cu Dumnezeu „față către față" și să-I mulțumească pentru cele primite de la început și pentru totdeauna.
„Vreau să știu ce înseamnă rugăciunea," „cine este Dumnezeu" și „dacă Dumnezeu are zile de plată," se întreabă cu o gingașă seriozitate Jessica, fetița care a făcut celebră această carte scrisă de Hesba Stratton. Receptarea cărții Jessica`s First Prayer a întrecut toate așteptările. A ajuns rapid în câteva milioane de case.
Însuși Charles Dickens, cu care colabora la periodicul editat de el, a văzut în cele peste patruzeci de romane ale autoarei, publicate în săptămânalele vremii, Sunday at Home, Household Words și All the Year Round, un talent extraordinar de povestitor și povățuitor creștin.
Cartea aceasta candidă și plină de înțelepciune, adresată tuturor părinților și copiilor din România, ne învață un lucru de căpătâi: că delicatețea cunoașterii lui Dumnezeu și bucuria facerii de fapte bune ne definesc în mod esențial.
Daniel Mazilu
Crăciunul este ziua bucuriei, dar și zi de luare-aminte. Aduce daruri, dar și așteaptă daruri.
Darurile cele mai însemnate sunt adevărul și dragostea. Cu lumina adevărului luminează lumea, iar prin căldura dragostei încălzește inimile oamenilor. Precum nici lumina fizică și nici căldura nu vin din pământ, ci de la soare, de la mari și îndepărtate înălțimi, așa și adevărul și dragostea nu răsar din pământ, ci vin din înălțimea cerească, din Împărăția Cerească a lui Dumnezeu. Fără acestea două, adevăr și dragoste, fiecare împărăție pământească este întemeiată și dăinuie prin minciună și silnicie.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Semn că iubitul Patriarh al sârbilor, foarte prețuit și în România pentru virtuțile sale, trăiește în inimile celor pe care i-a binecuvântat este și această ediție omagială, pe care Editura Predania ne-o oferă la zece ani de la adormirea sa (15 noiembrie 2009) și care cuprinde cele două volume ale publicistului Jovan Janjic: Să fim oameni! și Să ne păzim obrazul și sufletul!
Această carte este, fără îndoială, prima biografie a Patriarhului Pavel. Dar, pentru că la cei care trăiesc după Evanghelia lui Hristos din biografie rodește aghiografia, paginile acestea ar trebui interpretate într-o gamă duhovnicească mai înaltă.
Ea dezvăluie taina îndumnezeirii unui contemporan de-al nostru, care s-a hrănit, la propriu, din viața în Hristos a Sfântului Apostol Pavel, din modelele de slujire lăsate de către sfinții ierarhi sârbi, Sava Nemanici și Nicolae Velimirovici, dar care a izvorât din încredințarea profund creștină că Dumnezeu ne va recunoaște drept fii ai Săi, dacă ne vom străduim, mai întâi, „să fim oameni."
Întrucât „viața și învățătura Patriarhului Pavel al Serbiei" s-au reflectat perfect una în cealaltă, conjuncția „și" din titlu nu afirmă o tensiune, ci mărturisește o extensiune a Cuvântului lui Dumnezeu, prin persoana sa, în „vremea lui Pavel," dar și în viața tuturor celor care vor citi aceste minunate pagini.
Daniel Mazilu
Această carte a fost scrisă la epoci deosebite. Partea întâi a văzut lumina într-un ceas când simțeam că războiul se apropia de hotarele noastre și, știind în ce parte ne vom hotărî, am pregătit o serie de schițe ușoare pentru a fi trimise în Anglia când ne vom fi declarat aliații ei.
România e puțin cunoscută marii Împărății de peste mări și doream să fie condeiul meu acela care va vădi unele din frumusețile ei tării mele de naștere. Cu intenție nu am pomenit în volumul întâi nume, cu intenție am trecut atât de repede de la una la alta, căutând ca în cât mai puține cuvinte să vrăjesc atmosfera șesurilor noastre întinse, a nesfârșitelor noastre drumuri prăfoase, a munților și a pădurilor noastre, a satelor noastre smerite, a pitoreștilor noastre biserici și a pașnicelor noastre mănăstiri, a lunilor noastre de căldură și de frig. Mai voiam și aceea: să fac a se cunoaște sufletul, de o melancolie stranie, al poporului nostru.
Într-un timp cu totul deosebit a fost scrisă partea a doua. Grozava depresiune a înfrângerii și a retragerii zăcea ca o povară asupra noastră a tuturora. Trei sferturi din țara noastră ne fuseseră smulse; ca o ceată de oi pierdute fuseserăm goniți din adăposturile noastre.
Simțind cât de deznădăjduit era necazul poporului meu, întrebai pe profesorul Iorga ce pot face pentru sufletele lor în acest ceas de întuneric. „Descrieți-le locurile pe care le-au pierdut," i-a fost răspunsul. „Ați scris o carte pentru țara nașterii Voastre; acum e vremea să scrieți una pentru țara a cărei nenorocire o împărțiți." Îndemnată de cuvintele cuiva care credea că aș putea să mișc inimile oamenilor cu condeiul meu, am făcut o a doua serie de schițe, și le-am făcut la un ceas când toți râvneau să-și amintească, să spere...
Le-am spus numai despre ce-mi era tot așa de scump ca și lor, și pot spune că s-au citit larg cărticelele mele. Fiind scrise în zile de necaz, ele au mers drept la inimile acelora pentru care fuseseră scrise, ajutând să întărească acea simțire de încredere între mine și poporul meu, pe care nădăjduiesc ca nimic nu o va putea nimici.
Era numai o biată ediție tipărită pe hârtie de război, dar în multe mâini a ajuns...
Mi s-a spus că acei din Ardeal, aceia pe care i-am așteptat așa de îndelung și care așa de îndelung ne-au așteptat pe noi, ar vrea să citească și ei cartea mea; de aceea se tipărește o nouă ediție în țara lor, care e și a noastră.
Cândva, poate, dacă Dumnezeu mă ajută să trăiesc, voi scrie o altă carte, o carte despre acele scumpe țări care au umplut de dor toate inimile românești, despre acele țări pentru a căror liberare atâtea vieți tinere s-au jertfit, atâta sânge s-a vărsat... Dar întâi, ca în pelerinaj, trebuie să le străbat, din loc în loc. Căci pot descrie bine numai lucrurile pe care le-am văzut, lucrurile pe care le-am simțit.
Dacă aceasta a treia parte va veni vreodată la lumină, simt ca și cum sufletele celor care au murit pentru idealul nostru ar sta lângă mine, simt ca și cum mâinile lor de umbre mi-ar călăuzi condeiul. Ar fi scrisă pentru cei vii întru pomenirea morților.
Dar prezentul singur e al nostru; viitorul stă în mâinile lui Dumnezeu. Și fiindcă acea carte visată nu s-a înfăptuit încă, trimit aceste două cărticele fraților noștri de peste munți, sperând că vor primi cu simpatie ceea ce cu atâta iubire s-a scris.
Regina Maria
Mântuitorul nostru nu a dat înaltei Sale învățături despre fericiri chipul unor porunci aspre. Nu a voit să îi facă pe oameni buni cu sila. El a arătat doar cât de minunate sunt bunele făptuiri, cât de fericit se simte omul când este în unire cu Dumnezeu și se scaldă în har și lumină. El vrea să îi îndemne pe credincioși să simtă singuri bucuria izvorâtă din unirea cu Dumnezeu, să preguste fericirea Raiului făgăduit, spre a porni de bunăvoie pe calea desăvârșirii duhovnicești de sine.
Arhimandrit Serafim Alexiev
Dorind să publice o carte despre viața Domnului nostru Iisus Hristos, care să sporească credința și dragostea copiilor pentru Mântuitorul, directorul unei cunoscute edituri americane a venit cu ideea unui premiu de o mie dolari pentru cel mai bun manuscris. Scrierea trebuia să nu se mărginească la o simplă narațiune, ci să fie o istorisire care împletind trăirile personajelor, legătura ucenicilor cu Învățătorul lor, împrejurările vremii și învățăturile mesianice, să țină întru totul seama de adevărurile Sfintei Scripturi.
Titus, tovarăș al crucii a fost ales din mai bine de 350 manuscrise și a avut de îndată succes, ajungând în cele din urmă la tiraje de peste două milioane exemplare. Cartea a fost tradusă în peste 19 limbi și e socotită una dintre cele mai bune cărți ale secolului XX, bucurându-se de mare apreciere până în ziua de astăzi.
Îmbinând într-un mod fericit ficțiunea cu realitatea, povestea se întrețese în jurul vieții mai multor personaje contemporane cu Mesia. Punându-ne înainte un întreg alai de pericope evanghelice, autoarea ne furnizează totodată și o sumedenie de amănunte (inedite) legate de viețuirea zilnică a oamenilor de atunci, trezindu-ne simțământul că și noi suntem martori ai tămăduirilor săvârșite de Hristos, ai propovăduirii Sale, ai pătimirii și Răstignirii Sale pe Cruce, precum și ai Învierii Lui celei de a treia zi.
Scrisă simplu, pe înțelesul tuturor, această carte se adresează atât copiilor și tinerilor, cât și celor mari, fiindu-ne tuturor de mare ajutor în înțelegerea mai adâncă a Sfintei Evanghelii.
O carte ce îi va înveseli şi pe cei mici şi pe cei mari. Pe cei mici îi va atrage către Dumnezeu, pe calea celor văzute şi frumos colorate, iar pe cei mari îi va înţelepţi şi îi va întoarce spre Domnul, pe calea frumoasă a ascultării. „De ce-a fost Iona înghiţit de chit" este cartea prin care întreaga familie Creştină află că Dumnezeu nu ne uită niciodată. Citind această cărticică, mărturisim iubirea Sa pentru întreaga fire, dar mai ales pentru noi, copiii Lui.
Daniel Mazilu
Frământările și chinurile unei generații, văzute din perspectiva grupului de tineri despre care vom vorbi în paginile următoare, nu înfățișează altceva decât pătimirile vremurilor noastre, ale timpului concret în care s-au petrecut întâmplările. Totuși, la o privire mai atentă, observăm că rădăcinile acestor pătimiri sunt mult mai adânci și mai întinse, cuprinzând întreaga istorie prin care omul a trecut de la facerea lumii și până în prezent. Privind astfel, ajungem să ne punem o întrebare esențială: Oamenii, cu ce și-au umplut sufletul - cu bucurie sau cu chin?
Mai mult, întreaga activitate omenească, de-a lungul vremii, o putem rezuma la o singură întrebare, la un singur scop: Cum să ne izbăvim de suferință și să dobândim împlinirea și bucuria? Firește, împlinirea și bucuria duhului, căci știm cu toții că sănătatea trupului nu este suficientă pentru a trăi pacea și bucuria sufletească.
Dar, pentru împlinirea unui scop, trebuie să ținem seama de niște legi, fără de care nu putem să atingem ce ne-am propus. Și, de obicei, cel care-i rânduiește cuiva o datorie, îi rânduiește în același timp și legea, regulile după care datoria să poată fi îndeplinită. Iar dacă vorbim despre om și, îndeosebi, despre suflet, prin care înțelegem esența omului, atunci înțelegem că scopul nostru final, rostul vieții noastre este trăirea bucuriei vieții. La aceasta nu putem ajunge decât printr-un contact neîntrerupt cu Izvorul Vieții, cu Viața Însăși în esența ei, cu Făcătorul și Dătătorul de viață al întregii zidiri.
Dumnezeu ne-a dat și legea, și rânduielile prin care să dobândim mântuirea, mântuire care începe încă din lumea aceasta și pe care noi o primim ca pe o arvună, ca pe o încredințare pentru viața veșnică, căci acesta este scopul nostru cel mai înalt. Când însă legea lui Dumnezeu este uitată sau lepădată, scopul nu mai poate fi atins, iar omul își petrece întreaga viață în chinuri care, după moartea trupească, se vor prelungi în chinurile veșnice.
Am îndrăznit să aștern rândurile din această carte nu pentru a judeca, nici pentru a umili pe cineva, ci din pricina durerii și a dragostei pe care o simt pentru prietenii mei adormiți. Nădăjduiesc că nu voi fi înțeles greșit de aceia care mai sunt încă printre noi. Și, mai ales, nădăjduiesc că paginile de față vor fi cu adevărat de folos generațiilor ce vin din urmă.
Arsenie Monahul
Iată roaba Domnului, fraților, a cărei viață pe pământ cu adevărat a înfățișat o întreagă evanghelie. Această Evanghelie a Maicii Domnului s-ar putea numi: Evanghelia celei dintâi roabe a Domnului, dar înainte a ne întreba ce fel de evanghelie a fost aceea, sa ne mutăm cu duhul și cu gândul în acea zi luminată când Sfânta Maică a Domnului s-a despărțit de această lume. Noi numim acea zi - zi luminată, pentru că ea însăși a socotit-o astfel, rugându-se adesea Fiului său și lui Dumnezeu să - o grăbească, să grăbească ziua ieșirii ei din această lume în care ea a îndurat pentru dreptate mai mult decât oricare altă maică vreodată.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Să dăruim dragoste!
Acest îndemn ni-l lasă Împărăteasa Alexandra Feodorovna Romanova în jurnalul personal, în însemnările din anul 1917, cugetând la făcătorii de pace - acei oameni care, prin lărgimea inimii și prin jertfelnicia lor, schimbă fața lumii.
„O cale prin care putem dobândi slava făcătorilor de pace este să răspândim dragostea creștinească. Putem săvârși aceasta făcând din însăși viețuirea noastră o pildă pentru alții, lucrând răbdarea, blândețea, bărbăția, stăruind în ele și vădindu-le întru toate, oriunde ne-am afla și oricare ar fi purtarea celorlalți față de noi."
Lucrarea de față este alcătuită din mai multe fragmente culese din jurnalele Țarinei, însemnări ce s-au constituit și în volume de sine stătătoare, în numeroase ediții rusești și ale altor popoare. Avem de-a face cu o lucrare de mare preț prin aceea că, în cuprinsul ei, Sfânta Muceniță Alexandra dă ea însăși mărturie despre sine. Nu este vorba, așadar, despre amintiri sau păreri ale altor autori, doritori de bine sau de rău, iubitori de patrie sau potrivnici ei, credincioși lui Hristos sau necredincioși. Unii dintre aceștia, din nebăgare de seamă, fără intenție, s-ar fi putut abate de la adevăr, iar alții l-ar fi putut denatura în mod voit.
Însemnările prezente, însă, n-au fost niciodată menite publicării, ci așternute de către Țarină numai pentru sine, în taină. Era de neînchipuit faptul că ele vor vedea vreodată lumina tiparului. Cel mult, că vor fi transmise din generație în generație, prin familia regală a Romanovilor. După Revoluția din Octombrie, scrierile au fost trecute în categoria „strict secret" și păzite cu strășnicie de autoritățile socialiste. Publicarea lor nu putea fi nicidecum îngăduită.
Domnul Dumnezeu a găsit, însă, calea ca aceste nestemate duhovnicești, aceste raze izvorâte din preafrumoasa și dumnezeiasca lumină, să ajungă la cunoștința întregii lumi și, mai cu seamă, a urmașilor Sfintei Rusii. Iar aceasta, pentru ca frumusețea sufletului Împărătesei Mucenițe să strălucească asemenea unei stele călăuzitoare prin bezna veacului acestuia, tuturor celor care se silesc să dobândească inimă curată, largă și jertfelnică. Pentru că „nimenea, aprinzând făclia, nu o pune întru ascuns, nici sub obroc, ci în sfeșnic, ca cei ce intră să vază lumina". /Lc. 11, 33/
Mulțumim lui Dumnezeu, căci El ne-a învrednicit și pe noi să trudim la această lucrare, cu toate că ne cunoaștem preabine măsura neputinței. Pentru aceasta vă și rugăm, prin Harul Domnului, și pe dumneavoastră, iubiți cititori, să trudiți dimpreună cu noi!
Răspândiți aceste cuvinte de folos în întreaga lume! Dăruiți-le celor dragi, astfel încât și ei să poată fi părtași la strălucirea cea minunată izvorâtă din inima Țarinei. Faceți cunoscută această carte. În cuvintele ei se ascunde o putere care are darul de a schimba vieți.
Dacă aceste rânduri vă vor mișca inimile, iar ele vor răspunde gândurilor cuprinse în această carte printr-un luminos simțământ, să nu-i lipsiți, atunci, de această bucurie, nici pe apropiații dumneavoastră. Citind și îndrăgind însemnările Împărătesei Mucenițe, împărtășiți-le tuturor. Să dăruim dragoste!
Eu din fire am fost mai nestăpânit. M-am eliberat de această trăsătură a mea de caracter abia după mulți ani și după multe înfruntări cu oamenii, de pe urma cărora și eu, și ei am avut mult de suferit.
Fiind încăpățânat, am făcut de multe ori după voia și după mintea mea, și de aceea am fost supus multor greșeli, dar m-a salvat faptul că am împlinit întru totul poruncile. Datorită voinței mele de fier, m-am forțat să trăiesc cum se cade. De aceea, nu m-am temut de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu. Astfel am aflat că numai cel care trăiește drept poate să spună despre sine că este liber, și într-adevăr așa este.
Cugetând la viața mea, acum, când se apropie vremea plecării mele din această lume, îmi este limpede că șansa mea a fost faptul că, în tinerețe, l-am avut duhovnic și învățător pe Vlădica Nicolae Velimirovici. Nu am mai întâlnit niciodată un astfel de om, nici înainte, nici după el și cred că poporul sârb nu va mai da naștere prea curând unuia asemenea lui. A fost un mare duhovnic și un Sfânt.
Monahul Kalist
A fost odată ca niciodată... ehei, de mult, tare de mult, animalele au dorit să-și aleagă un împărat. Și, dragi copii, șopti buburuza Sara, unde nu s-a iscat o ceartă între ele! Fiecare se credea cel mai potrivit să fie împărat peste toate. Balena: „Eu sunt cea mai mare!". Leul: „Eu sunt cel mai tare!". Fluturele: „Eu am veșmântul cel mai ales!" Doar mioara cea înțeleaptă stătea de-o parte: „Fraților, avem nevoie de-un judecător drept peste noi! Să mergem la Păstor. Are el o carte unde stau ascunse toate tainele lumii!". Iar Păstorul, văzându-le cum vin, înfuriate, le-a chemat în jurul său, a deschis Cartea și, cu voce blândă, le-a spus: „Aici, în Scriptură, vom afla cine a făcut lumea aceasta și pe voi. Și astfel vom înțelege cine este cu adevărat Împărat peste toate..."
Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne ocârmuiesc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi - căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste și bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavolești, atunci și pacea noastră lăuntrică se nimicește.
Sfinții Părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim." Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voiește ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui Dumnezeiești: vrea să fim cu toții plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.
Starețul Tadei
de la Mănăstirea Vitovnița
O carte plină de folos duhovnicesc, scrisă în duhul aparte al Vlădicii Nicolae, ce îşi doreşte să-l îndrume şi însoţească pe tot creştinul de-a lungul Marelui Post, săptămână de săptămână, în această tainică călătorie a inimii către învierea lăuntrică şi împreună-petrecerea cu Hristos, Paştile cele noi şi sfinte.
Daniel Mazilu
Omul de azi confundă complexitatea cu complicaţia; acesta este numele adevărat al stării sale interioare şi sociale. De aceea este atât de greu de satisfăcut, de aceea este atât de nefericit. Omul despre care vorbim este mereu nemulţumit, mereu ridicat împotriva condiţiilor existente şi a vieţii însăşi.
În setea sa de progres şi civilizaţie materială omul s`a descentrat şi risipit; dând o deosebită atenţie unor condiţii şi aspiraţii situate la periferia naturii şi destinului său, acest om s-a supus de bună voie unor condiţii care şi dacă existau nu-i aparţineau în mod esenţial şi definitoriu; el s`a construit înfruntând legile fiinţei sale morale şi spirituale. Sufletul său orgolios s`a împodobit nefiresc, a făcut operă de ornamentaţie şi într`un efort disperat a luptat să iasă din făgaşul destinului propriu, de om.
Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebuie să renunţe la poziţia materialistă în faţa lumii şi vieţii, să înlăture podoabele iluzorii ale modernismului pentru a-şi putea regăsi echilibrul şi fructifica datele originare esenţiale făpturii sale. Nu poate fi vorba de o renunţare la progres şi nici de o întoarcere la „starea naturală" a unui Jean Jaques Rousseau, ci de o considerare şi valorificare a ceea ce constitue fundamental şi plural condiţia noastră de oameni. Ce anume înseamnă pentru noi o întoarcere? Înseamnă renunţare la deruta materialistă care dezumanizează, renunţare la tot ceea ce duce la resentiment şi negaţie. Ce înseamnă progres? Înseamnă dezvoltare, înseamnă creştere din sâmburele generator al fiinţei, înseamnă, în limita superioară, înflorire; aceasta înseamnă a fi om adevărat şi întreg, a fi distins şi civilizat: înflorire. Să ajungi să-ţi exprimi esenţa, aceasta este scopul superiorităţii tale de om. Nu întoarcere, deci, şi nici oprire, ci creştere deplină şi firească.
Aici se situează simplitatea; simplitatea este starea morală a omului ce se mişcă esenţial şi sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca şi în estetică, înseamnă linie mare, trăsătură esenţială şi definitorie. Liniile mari dau chipul făpturii, liniile mari constitue şi aduc definirea.
Simplitatea ca stare morală este o stare originară ideii de început, de principiu, adică de Dumnezeu. De aceea Biblia, cartea simplităţii şi a permanenţelor, ne vorbeşte de simplitate în legatură cu copilul şi profetul.
Îndepărtând poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului echilibrul interior, îi dă putere şi o mare stăpânire de sine.
Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber în faţa elementelor adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte viaţa în plin şi esenţial; o trăieşte astfel pentru că rămâne în ea, nu în artificiu.
Simplitatea dă siguranţă şi certitudine interioară, dă putere de depăşire a contingenţelor şi evită vițiul. Pe calea simplităţii omul se împlineşte pentru că trăieşte firesc şi esenţial. Simplitatea este starea morală prin care o seamă de posibilităţi se deschid; firescul şi armonia ei ne fac să experimentăm o stare plină de prospeţime şi înţeles, aceea a orizontului deschis. Sensul lucrurilor şi al vieţii este prins mai uşor şi adevărat de către omul simplu decât de omul complicat, deoarece primul păstrează legătura directă cu isvoarele şi are, totodată, puterea să distingă şi să înţeleagă datele aparente şi ascunse ale realităţii.
A fi simplu înseamnă a exista în viaţă şi a exista în viaţă înseamnă a-i trăi şi cuceri sensul; sensul vieţii nu poate fi prins situându-ne în afara ei, mergând mânaţi de instincte sau călcând drumul artificiilor noastre mentale. Omul simplu trăeşte imediatul înconjurător, dar cu ochii deschişi distanţelor mari ale lumii.
Prin aceste elemente şi înfăţişări ale simplităţii, înţelegem cum acela care trăeşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască o viaţă de echilibru şi armonie, de profundă umanitate.
Fiinţa sa interioară, aparent mică, are dimensiuni neînţelese de acei ce judecă după criteriile cantitative exterioare ale lumii moderne. Eliberat de poveri inutile şi periferice atât de copleşitoare lumii noastre, omul poate reuşi să cucerească adâncimile condiţiei sale şi să-şi manifeste creator umanitatea; cugetul şi fapta sa nu sânt legate de lucruri întâmplătoare, ci de datele sigure şi semnificative ale vieţii.
Ernest Bernea
Descriere
Privit în întregimea operei, personalității și nevoinței sale, Vlădica Nicolae nu se știe ce este mai mult: predicator cu gură-de-aur sau poet dulce-glăsuitor; înțelept văzător al tainelor sau theolog văzător de Dumnezeu; tâlcuitor al Cuvântului lui Dumnezeu insuflat de Dumnezeu sau pătrunzător al dramei cosmo-istorice dumnezeiesc-omenești; făcător de minuni plin de dragoste sau slujitor minunat al tainelor; învățător, întocmai cu apostolii, al căii care duce la Viață sau jertfelnic iubitor de neam; fratele fiecărei zidiri sau atotmilostiv A-tot-om..
Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului
Rugăciunea este tămâia cea mai bineplăcută lui Dumnezeu, cea mai trainică punte pentru a trece peste valurile ispitelor vieții, stâncă neclintită a tuturor celor ce cred, liman neînviforat, veșmântul cel Dumnezeiesc care îmbracă sufletul într-o mare bunătate și frumusețe; rugăciunea este maica tuturor faptelor bune, păzitoarea curăției - adică a neprihănirii trupului -, pecetea fecioriei, îngrădire statornică împotriva tuturor înșelătoriilor vrăjmașului nostru dintotdeauna - diavolul.
Ea îi izgonește pe vrăjmași cu Numele lui Hristos, căci nici în Cer, nici pe pământ nu se află altul mai puternic decât Acesta. Rugăciunea este cetatea lumii, milostivirea lui Dumnezeu pentru păcate, liman pe care valurile nu-l pot surpa, luminarea minții, securea ce taie deznădejdea, nașterea nădejdii, îmblânzirea mâniei, ocrotitoarea tuturor celor ce se judecă, bucuria celor din temnițe, mântuirea celor ce pier.
Patriarhul Pavel al Serbiei
Gândurile adunate între coperţile acestei cărţi ne îmbrăţişează cu o gingaşă familiaritate: pentru creştini, ele par să vină nemijlocit din înţelepciunea Cărţii Ecclisiastului, din Pildele lui Solomon, din Psalmi, din pildele Evangheliei, din Pateric şi din capetele Filocaliei. Chiar şi necreştinii vor putea regăsi aici căldura de „acasă," în măsura în care au căutat vreo mângâiere în scrierile vechilor înţelepţi ai Antichităţii.
Vlădica Danilo nu a fost făcător de minuni, făcătoare de minuni a fost însă puterea Dragostei lui. El era un simplu rugător, dar un rugător ale cărui rugăciuni ştiau să ajungă la Dumnezeu, iar Dumnezeu nu-şi dezamăgea slujitorul credincios.
Lucrarea rugăciunilor Vlădicăi izvora din profunzimea credinţei sale şi forţa dragostei sale faţă de Făcătorul şi Părintele său, faţă de Făcătorul şi Părintele celor pentru care se ruga. Deseori îl surprindeam pe Vlădica stând îngenunchiat într`una din bisericile Patriarhiei din Peci, punând omoforul său pe capul vreunui credincios care avea trebuinţă de rugăciunea lui şi care credea în puterea acesteia. Vlădica se ruga cu toată fiinţa.
La început rostea cuvintele rugăciunii rar şi în şoaptă, iar apoi continua să se roage în gând. Erau momentele când lacrimile, asemenea mărgăritarelor sufletului său, se vărsau din ochii lui.
Monahia Makaria Obradovici
Copiii sunt oglinda familiei în care se nasc, cresc și învață să trăiască. Dacă văd teamă, vor învăța să se teamă, dacă văd slăbiciune, vor fi slabi, iar dacă prima imagine pe care și-o formează despre lume este cea a unui loc plin de primejdii, vor porni la drum cu pași nesiguri, neștiind să se bucure niciodată pe deplin de frumusețea și minunile vieții.
La vârsta de nouă ani, Elizabeth Ann, orfană de ambii părinți, are șansa unui nou început: o întâmplare la prima vedere nefericită o aduce în mijlocul unei familii foarte deosebite de mătușile care o crescuseră până atunci. Fetița locuiește acum la țară, unde oamenii au alt ritm de viață, alte responsabilități și alte principii călăuzitoare decât cei de la oraș. Merge la școala din sat, unde copii de toate vârstele învață laolaltă și unde nu notele și formalitățile contează, ci cunoștințele reale care îți vor folosi pe tot parcursul vieții. Betsy se deprinde, mai repede decât ar fi crezut, cu traiul în acest mediu nou și surprinzător pentru ea și află că, în viață, trebuie să învățăm să avem grijă nu doar de noi înșine, ci și de cei de lângă noi, de gospodărie, de animale și, într-un anumit sens, de întreaga lume în mijlocul căreia suntem așezați.
Deși este scrisă în 1916, în Statele Unite ale Americii, povestea lui Betsy, ca orice operă literară de calitate indisputabilă, nu aparține doar cadrului spațio-temporal în care a apărut, ci are valoare universală și permanentă. La mai bine de un secol de la apariția primei ediții, romanul lui Dorothy Canfield ne prezintă imaginea vie și neschimbătoare a copilului și a familiei, dintotdeauna și pentru totdeauna aceiași, prin esența și firea lor, cu aceleași manifestări, nevoi și dorințe. Pentru a crește sănătoși, fericiți și pregătiți pentru viață, copiii din toate timpurile și din toate locurile au nevoie de modele, de valori și de repere autentice precum și de un trai întemeiat pe principiile firești ale viețuirii omului.
O istorioară încântătoare și palpitantă pentru cei mici, și o lectură savuroasă și deosebit de folositoare pentru cei mari, povestea lui Betsy mângâie și destinde mintea și inima, ca o băutură caldă într-o zi de iarnă, îndulcește și împrospătează, ca un măr abia cules de pe ram la sfârșitul verii. Cititorii înțeleg și ei, alături de micuța eroină, încă o dată mai mult, cât de frumoasă, de surprinzătoare și de fericită poate fi viața, atunci când o trăiești cu o inimă curată, curajoasă și plină de dăruire!
Ioana Miruna Kamata
În paginile ce urmează sunt expuse o seamă de observaţii şi idei în legătură cu probleme de cultură şi educaţie ce s-au impus prin importanţa lor atenţiei noastre în mod direct, experimental.
La început în calitate de cadru didactic universitar, mai târziu de cercetător şi consultant ştiinţific pe lângă Institutul de Etnologie şi Dialectologie am putut studia direct problemele discutate, cărora am încercat să le găsim o soluţie.
Studiul introductiv este în întregime inedit, iar celelalte aparţin unor caete de însemnări personale din cari unele fragmente au fost publicate. Studiul de la sfârşitul culegerii, asupra pedagogiei filosofiei, a folosit în mare măsură ideile fundamentale dintr-un studiu mai vechi, apărut în anul 1936; de astă dată apare cu o tematică lărgită, ca formă complet refăcut.
Cu toată modesta lor aparenţă, paginile de faţă sunt pentru autorul lor expresii reduse ale unor lucrări de critică a culturii şi civilizaţiei, lucrări de sinteză rămase încă în manuscris.
Ernest Bernea
În paginile ce urmează sunt expuse o seamă de observaţii şi idei în legătură cu probleme de cultură şi educaţie ce s-au impus prin importanţa lor atenţiei noastre în mod direct, experimental.
La început în calitate de cadru didactic universitar, mai târziu de cercetător şi consultant ştiinţific pe lângă Institutul de Etnologie şi Dialectologie am putut studia direct problemele discutate, cărora am încercat să le găsim o soluţie.
Studiul introductiv este în întregime inedit, iar celelalte aparţin unor caete de însemnări personale din cari unele fragmente au fost publicate. Studiul de la sfârşitul culegerii, asupra pedagogiei filosofiei, a folosit în mare măsură ideile fundamentale dintr-un studiu mai vechi, apărut în anul 1936; de astă dată apare cu o tematică lărgită, ca formă complet refăcut.
Cu toată modesta lor aparenţă, paginile de faţă sunt pentru autorul lor expresii reduse ale unor lucrări de critică a culturii şi civilizaţiei, lucrări de sinteză rămase încă în manuscris.
Ernest Bernea
Ucenicii Bătrânului, care editează această carte, au ales nu să scrie ei înşişi despre Părinte ci să-l lase pe acesta să ne vorbească, aşa cum a făcut-o neostenit, de-a lungul atâtor ani, cu toţi cei care căutau la chilia sa cuvânt de folos. Cititorul care se aşteaptă să găsească în paginile care urmează meşteşug retoric, argumente originale sau cuvinte ale înţelepciunii omeneşti, va fi dezamăgit.
Ca orice Bătrân autentic, Părintele Dionisie nu spune ceva nou, pe care să nu-l fi spus şi Sfinţii Părinţi. Şi nici măcar nu îl spune într`un chip „seducător" după măsură omenească. Dar cuvintele sale au mai multă putere decât tratate întregi de teologie, pentru că sunt trăite, sunt născute din sudoarea şi lacrimile nevoinţei, lucru cu adevărat rar la oamenii de azi, fie ei mireni sau monahi.
Cel care va pune la inimă cuvintele acestea şi se va strădui să le urmeze va avea numai de câştigat; va înţelege că dincolo de simplitatea lor se ascunde Calea, Adevărul şi Viaţa, Hristos Însuşi, pogorât în inima unui Bătrân frumos din Sfântul Munte.
Efrem Arhimandritul
Igumenul Sfintei Mari Mănăstiri Vatopedi
Sfântul Munte
A trecut ceva vreme de când primii cititori ai acestui îndrăgit roman descopereau plini de încântare lumea lui Anne Shirley din Green Gables, iar eroina rămâne, până astăzi, unul dintre cele mai iubite personaje din literatura pentru copii - şi pe bună dreptate!
Nu ai cum să nu rămâi fermecat de fetiţa vorbăreaţă, cu o imaginaţie atât de vie şi cu o inimăplină de loialitate şi entuziasm. Cititorilor le este uşor să se identifice cu Anne şi să empatizeze cu firea ei plină de dramatism, fie că eroina se află în culmea bucuriei sau în abisul disperării, iar capacitatea ei de a vedea frumuseţea pretutindeni este o sursă continuă de inspiraţie.
Măiestria autoarei în a crea personaje memorabile şi dialoguri realiste fac din „Anne" o lectură uşor de parcurs, iar cei care sunt pregăţiţi să o însoţească pe Anne în călătoria ei plină de aventuri, vor descoperi în ea un partener pe cinste.
În 2014, am avut ocazia să vorbesc la lansarea unei cărţi literalmente năucitoare, Cancerul, dragostea mea de Mioara Grigore. Un titlul şocant, paradoxal, de nu chiar imposibil...
Cu aceeaşi vinovăţie şi cu o certitudine a inedecvării totale am acceptat, totuşi onorat, propunerea lui Viorel Grigore de a înşira câteva "cuvinte înainte" la reportajul de faţă - un fel de making of al acelui "film" biografic la capătul căruia Mioara Grigore, deşi a câştigat toate luptele, a pierdut războiul.
Citeşti, când cu încântare, când cu înfiorare şi nu ştii pentru ce formulă să optezi: "Doamne, fereşte" sau "Doamne, ajută!". În tot cazul, morala fabulei e de neclinit şi neocolit: tocmai umilinţele şi durerile care ne copleşesc ajung în cele din urmă să ne înnobileze.
Dan C. Mihailescu
A trecut ceva vreme de când primii cititori ai acestui îndrăgit roman descopereau plini de încântare lumea lui Anne Shirley din Green Gables, iar eroina rămâne, până astăzi, unul dintre cele mai iubite personaje din literatura pentru copii - şi pe bună dreptate!
Nu ai cum să nu rămâi fermecat de fetiţa vorbăreaţă, cu o imaginaţie atât de vie şi cu o inimăplină de loialitate şi entuziasm. Cititorilor le este uşor să se identifice cu Anne şi să empatizeze cu firea ei plină de dramatism, fie că eroina se află în culmea bucuriei sau în abisul disperării, iar capacitatea ei de a vedea frumuseţea pretutindeni este o sursă continuă de inspiraţie.
Măiestria autoarei în a crea personaje memorabile şi dialoguri realiste fac din „Anne" o lectură uşor de parcurs, iar cei care sunt pregăţiţi să o însoţească pe Anne în călătoria ei plină de aventuri, vor descoperi în ea un partener pe cinste.
traducere/
Monahia Eufimia Mşvenieradze
redactor/ Maxim Monahul
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Anca Fantaziu
anul apariţiei/ 2017
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 260
ISBN/ 978-606-8195-43-8
preţ/ 17 lei
Oare de ce ne atrage Părintele Gavriil? Care este secretul? În primul rând, aceasta este o minune răsărită din imensa lui dragoste, dragoste pe care a simțit-o fiecare om care l-a întâlnit vreodată, iar astăzi o simte toată Georgia. Părintele Gavriil se apleca spre fiecare om ca un tată grijuliu și mult iubitor. Viața sa a fost o neostenită grijă, împreună-pătimire și îmbărbătare pentru aproapele; lucru care continuă și după moarte. Era totdeauna pregătit să ajute pe oricare dintre noi, dar mai cu osebire inima sa se îndurera pentru oamenii spre care se abătea vreo primejdie. Era cu neputință să mergi la Stareț și să nu simți mângâiere sau să nu capeți nădejde că toate se vor schimba în bine. Părintele Gavriil săvârșea multe minuni încă din viața sa. Dar ceea ce izvora din el era căldura inimii sale și zâmbetul care aducea multă alinare. Uneori nădejdea era însoțită de asprimea sa. Atunci când Părintele Gavriil ne mângâia pentru păcatele noastre, simțeam multă ușurare de povară. Aceasta a și fost cea mai mare minune pe care o făcea și o face până astăzi Părintele Gavriil. Dobândirea acesteia este cu neputință fără o dragoste deplină către Dumnezeu. De o astfel de dragoste a fost încercat Starețul Gavriil. Totdeauna insista înainteanoastră că Dumnezeu este dragoste, iar pentru dobândirea acestei dragoste trebuie să credem în Ziditor, iar pentru ca să fie tare credința noastră, trebuie să facem binele necontenit. Credința și dragostea pentru Domnul și pentru aproapele - iată adevărul pe care Părintele Gavriil l-a dovedit prin viața sa spinoasă, spre care neostenit a îndemnat întreaga Georgie. Mitropolitul Daniil (Datuaşvili)
traducere/
Ionuţ și Sladjana Gurgu
redactor/ Maxim Monahul
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Larisa Barbu
anul apariţiei/ 2016
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 70gmp
număr de pagini/ 288
ISBN/ 978-606- 8195-41- 4
preţ/ 18 lei
Înfăţişăm acum cititorului român o carte clasică a literaturii pravoslavnice sârbeşti, Rugăciuni pe malul lacului, a sfântului episcop Nicolae Velimirovici, tradusă direct după original. Cartea cuprinde o sută de poeme‑meditaţii, de o profunzime şi frumuseţe aparte, scrise la Ohrida între anii 1921‑1922. În ciuda titlului, nu avem de‑a face cu nişte rugăciuni obişnuite, şi nici cu scrieri dogmatice sau filosofice (deşi găsim câte ceva din toate acestea), ci cu graiuri de taină, vorbiri ale sufletului cu Dumnezeu,vărsare a sufletului şi punere a lui înaintea Ziditorului. Limbajul, deşi plin de poetice figuri de stil, nu este al unui ritor, ci al unui adânc şi statornic căutător de Dumnezeu ce‑şi spovedeşte lumii întregi toată durerea, păcătoşenia şi neputinţa, dar şi credinţa şi nădejdea că va afla astfel mult doritul răspuns al Celui Preaiubit.
traducere/
Isaac Dascălul
redactor/ Monahul Maxim
layout/ Atelierul de grafică
anul apariţiei/ 2015
format/ 17x24,5 cm
copertă/ carton caşerat
hârtie/ offset 70gmp
număr de pagini/ 376
ISBN/ 978-606-8195-37-7
preţ/ 35 lei
Textul tipărit aici este prima traducere integrală, rămasă inedită, a cunoscutei culegeri de Scrisori aparținând Stareților Varsanufie și Ioan din Gaza (sec. VI). Traducerea a fost făcută la Mănăstirea Neamț, în anul 1787, de către Isaac Dascălul, cunoscutul traducător din obștea Starețului Paisie, și a fost revizuită de către dascălul Ilarion, așa cum aflăm dintr o însemnare de la sfârșitul Manuscrisului BAR 3723.
"Tălmăcitus-a'au această sfântă și de suflet folositoare carte a Sfântului Varsanufie acum de nou din limba nostră cea rumânească, de oarecarele din cei prea mici și mai de pe urmă ucenici ai Starețului Paisie, și s'au privit de Dascalul Ilarion. Întru anii dela Hristos 1787, în Sfânta Mănăstire a Nemțului. Carea începându-să a se tălmăci din ziua dintâiu a lui Maiu, s'au sfârșit în luna lui Septemvrie, în 25, întru același an, ca să fie spre folosul cel de obște al neamului rumânesc."
apriduteari/
Matilda Caragiu, Hristu Cândroveanu
ilustratii/ Otilia Canavra Măndescu
redactoru/ Monica Szementhy
layout/ Factum Design
dtp/ Factum Design
anlu a alinciril'ei/ 2015
formatu/ 21 x 29,7 cm
câpachea/ carton 280gmp
carti/ 100 gmp
numiru di frândzi/ 40
ISBN/ 978-606-8195-40-7
pâhalu/ 60 lei
Literatura aromână şi literatura poporană a aromânilor din spaţiul românesc şi mai ales balcanic, în ciuda valorii etnografice şi a calităţii artistice, este foarte puţin ilustrată prin volume, astfel că cititorul de azi al acestei literaturi resimte o slăbire continuă a legăturii cu moştenirea scrisă a înaintaşilor. Astfel, continuând programul de readucere în memoria şi atenţia cititorului contemporan a acestor valori perene ale culturii populare aromâne, Proiectul Avdhela a dat tiparului un volum de basme, ilustrat grafic cu o serie de fotogravuri realizate în metal, într-o manieră originală şi deosebit de plăcută, de către Otilia Canavra Măndescu, atrist plastic. Dată fiind forma literară de sine stătătoare a acestor basme, dar şi frumusețea transpunerii lor în limba română, volumul Basme culese, basme alese oferă cititorilor o selecţie din frumoasele basme aromâne, având ca primă sursă culegerea lui Pericle Papahagi - Basme aromâne, Editura Academiei Române, București 1905. Pentru varianta în română au fost incluse selecțiile făcute de Matilda Caragiu și de Hristu Cândroveanu și apărute în Norocul și mintea, Editura Tineretului, București, 1968, respectiv Povești de la Miazăzi, Editura Ion Creangă, București, 1976. Volumul cuprinde 13 basme şi povestioare pline de tâlc şi de întâmplări, fie din viaţa de zi cu zi, fie din lumea ficţională, ce şi-au păstrat prospeţimea şi care îl conectează pe cititor, printr-o o lectură agreabilă, la o lume a sincerităţii şi a trăirii într-un mod de viaţă orientat spre adevăr şi cunoaştere. Se cuvine să mulțumim celor ce au contribuit la realizarea acestui proiect: Daniel Caramihai, Dumitru Inge, Nicolae Dușu, Cristian Fuduli, Naum Lefterie, Maronca Paris, Cristea Ianca, Nicola Zardova, Georgiana Vlahbei, Ioana Iancu, Ioana Ginara, Eleni Dafini Bacula, Daniel Alexandru Nancu.
traducere/
Ionuţ și Sladjana Gurgu
redactor/ Andrei Baciu
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Larisa Barbu
anul apariţiei/ 2015
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 216
ISBN/ 978-606-8195-38-4
preţ/ 15 lei
Continuând colecţia dedicată Sfântului Nicolae Velimirovici, cartea pe care o țineți acum în mână a fost alcătuită pe baza unei duble intenții. Anume, aceea de a așeza între aceleași două coperte un grup de texte care să mărturisească despre viața sfântului Sârb, pe de o parte, și despre esența gândirii sale theologice, pe de alta.
Cea dintâi categorie de scrieri zugrăvește, din unghiuri de vedere diferite (aparținând, de asemenea, altor figuri de înaltă - și vie - trăire ortodoxă), înflorirea harică a unui destin ce și-a urmat neșovăielnic vocația Dumnezeiască de călăuză a unui popor - și a unei omeniri întregi - aflat într'o tot mai cruntă înstrăinare de propriile Rosturi. Băiețandrul ce părea prea pirpiriu spre a fi primit la școală, tânărul care, vindecat de o gravă boală, își dedică viața trăirii monahale pentru Hristos și pentru aproapele, cărturarul genial, ce a ajuns să dețină, la sfârșitul vieții, nu mai puțin de cinci doctorate, oratorul și misionarul sclipitor, prizonierul de la Dachau ce nu a renunțat nici măcar pentru o clipă la statura sa Creștină - acestea toate sânt ipostaze ale celui numit Noul Sfânt Savva, cel mai mare sfânt al neamului Sârbesc.
Apărute, fragmentar, în varii ediții, nu întotdeauna traduse din original și niciodată adunate la un loc, cele patru sute de capete semnate de Sfântul Nicolae Velimirovici tratează despre patru teme fundamentale ale Creștinismului: despre dragoste și adevărata sa față, despre credință și esențialitatea păstrării neprihănite a predaniei ortodoxe, despre minuni și - paradoxal doar pentru cine are o certă înrudire cu orbirea sufletească - firescul, de fapt, al acestora, și, în fine, despre Sfânta Biserică.
Esența gândirii theologice, așa cum o numeam mai sus, a Sfântului Nicolae are, printre nenumărate altele, și meritul racordării ei neobosite și revelatoare la realitățile imediate ale veacului atât de sângeros în care eruditul autor și-a desfășurat activitatea. Iar dacă veacul este sângeros și nebun, atrage neobosit atenția sfântul, aceasta se întâmplă din pricina înstrăinării sale de Hristos. Așa se explică și faptul că, parcurgând scrierile acestui veritabil Ioan Gură-de-Aur al secolului douăzeci, ne aflăm tot timpul - neîndurător pentru unii, dulce reconfortant pentru alții - în plin sistem de referință scripturistic. Singurul care poate da seamă, fără rest, despre chipul părelnic al acestei lumi.
Andrei Baciu
traducere/
monahia Filoteia Vasile
redactor/ Nina Bercan
layout/ Factum Design
dtp/ Factum Design
anul apariţiei/ 2015
format/ 13x21 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 90gmp
număr de pagini/ 214
ISBN/ 978-606-8195-39-1
preţ/ 16 ron lei
Şi la sfârşit, să amintim: este bine, când sântem în înşelare - şi nu există cineva care să nu fie în înşelare - măcar să ne dăm seama că sântem în înşelare, pentru că neîndoielnic vom trăi şi ne vom purta puţin mai smeriţi. Tocmai noi, prin purtarea noastră înfumurată şi iubitoare de sine, îndepărtăm oamenii de credinţă şi de Biserica Lui Hristos. Pe oameni îi îndepărtează de Dumnezeu prejudecăţile lor despre Biserică - prejudecăţi pe care, totuşi, le făurim noi, şi nu Biserica, despre care, în chip temeinic, oamenii nu ştiu nimic. De aceea este şi mai bine ca în nevoinţă stăruitoare să împlinim sfintele porunci ale Lui Hristos şi prin acest lucru nemijlocit să-L cunoaştem şi să-L mărturisim pe Dumnezeu. Să nu fim ca arhiereii, fariseii şi cărturarii din vremea Lui Hristos, care fără nevoinţă, fără zidirea legăturii nemijlocite cu Dumnezeu, vroiau să cunoască Adevărul: „Până când vei luà sufletele noastre? De ești Tu Hristos, spune nouă fără de sfială" /Io. 10, 24/, sau: „Cu ce putere faci acestea? Și cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să faci acestea?" /Mc. 11, 28/; şi să nu se întâmple să auzim, pentru noi, înfricoşătorul răspuns: „Nici Eu nu voiu spune vouă!" /Mc. 11, 33/
traducere/
Valentin - Petre Lică, Ionuţ și Sladjana Gurgu, Ruxandra Lambru
redactor/ Radu Hagiu
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Larisa Barbu
anul apariţiei/ 2014
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 288
ISBN/ 978-606-8195-35-3
preţ/ 17.50 lei
Trilogia de față - lucrare unică în literatura creștină contemporană - este alcătuită din „Credința sfinților," „Semne și simboluri" și „Nomologia." Aceste trei texte la un loc reprezintă întreita mărturisire a Sfântului Ierarh Nicolae Velimirovici despre mântuitoarea legătură a omului cu Ziditorul său. Credința „fiilor lui Dumnezeu" trebuie să fie dreaptă, dar și curajoasă, mărturisitoare. Cunoașterea lumii și a vieții trebuie să învingă minciuna din veac, dar și duhurile ei de astăzi. Ascultarea Poruncilor lui Dumnezeu trebuie să fie temelie a mântuirii prin Biserică, dar și stâlp al nevoințelor noastre în societate. O adevărată încântare duhovnicească și intelectuală izvorăște din paginile acestea pline de har și de lumină.
redactor/ Anca Stanciu
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Larisa Barbu
anul apariţiei/ 2014
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 207
ISBN/ 978-606-8195-36-0
Drumul Mioarei, atât cel real, cât și cel livresc, devine astfel un efort uriaș de a‑și plasa centrul propriei existențe din sinele său cel strâmt ca o temniță, în care se zbate deznădăjuit, întâi în ceilalți, și apoi în Dumnezeu. Și astfel, conform tuturor legilor atracției gravitaționale, atât pământești, cât și duhovnicești, căderile ajung să fie, în cele din urmă, mult așteptatele căderi în sus. Conținând astfel o adevărată metodă terapeutică, cartea aceasta este o carte‑medicament. Nu doar un „loc de dat cu capul" în care, izbindu‑te (de durerile celuilalt), uiți de toate durerile proprii, ci, mai mult, un leac care‑ți neutralizează orice durere din clipa în care‑ți asumi durerile celuilalt ca pe ale tale. Chiar și pe cele ale doctorului care, în neputința lui de‑a face binele, face răul - el fiind mai de plâns ca toți. De‑aceea, dragă cititorule, păstrează cartea aceasta nu în bibliotecă, ci în trusa de prim ajutor. Dureri de dinți, de inimă, de suflet, toate vor fi anesteziate odată ce vei începe să urmezi calea pe care‑a mers și autoarea: aceea a rugăciunii pentru ceilalți, iar nu pentru sine.
Traducere/
Ruxandra Lambru
redactor/ Ionuţ Gurgu
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2013
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 224
ISBN/ 978-606-8195-30-8
preţ/ 15 ron
Pentru toți cei care vor să trăiască „viața în Hristos", această carte a Sfântului Nicolae Velimirovici răspândește opt lumini alese. „Tâlcuirea la Facere" arată cum Dumnezeu a pus în noi posibilitatea cunoașterii „celor văzute și nevăzute" spre a ne întoarce inimile de la zidire la Ziditor. „Tâlcuirea la cele Zece Porunci" ne învață nu doar importanța ascultării lui Dumnezeu, ci și arta de a birui zece mari căpetenii. „Tâlcuirea la Tatăl nostru" ne înfățișează dumnezeiasca iubire și frumusețea mântuirii prin iertarea aproapelui. „Tâlcuirea la Fericiri" ne spune că nu există altă fericire adevărată afară de cea oferită de Dumnezeu omului. „Tâlcuirea la Zilele săptămânii" ne redeschide ochii și inima pentru a-L simți pe Hristos alături de noi în fiecare clipă. „Tâlcuirea la Lunile anului" aduce înaintea sufletului mireasma proniei lui Dumnezeu care, anotimp după anotimp, ține lumea pentru rugăciunile Bisericii lui Hristos. „Tâlcuirea la Simbolul Credinței," a șaptea luminoasă tâlcuire, pogoară asupra omului de azi înțelepciunea harului, fără de care totul s-ar transforma în cenușă. Lângă aceste șapte lumini din afară, Sfântul Nicolae Velimirovici mai aprinde una: inima, candelă a Împărăției lui Dumnezeu, cu care vom păși dincolo de întunericul morții.
Traducere/ Pr. Dr. Ciprian-Ioan Staicu
redactor/ Tatiana Petrache
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2013
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 218
ISBN/ 978 -606-81 95-29-2
preţ/ 16 ron
În ultimele decenii, problema rugăciunii în comun cu ereticii a neliniştit serios poporul ortodox, căci s'au înmulţit încălcările acelor Sfinte Canoane care condamnă, cu o limpezime de netăgăduit, rugăciunile în comun. De-a lungul multor secole, în practica Bisericii s'a respectat şi s'a păstrat sfânta rânduiala canonică. [...] Din păcate, ascensiunea Ecumenismului sincretist, fără piedici serioase din partea Bisericii, şi tocirea sistematică a sensibilităţii ortodoxe în ultimele decenii din pricina tăcerii şi indolenţei celor împuterniciţi să apere şi să păzească predaniile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi, i-a încurajat pe ecumenişti să organizeze „săptămâni de rugăciune în comun" cu participarea clericilor şi a profesorilor Facultăţilor de Theologie, să ia parte fără nici o teamă la slujbele eterodoşilor, unii trecând chiar şi peste „linia roşie" socotită drept cea din urmă limită de îngăduinţă, şi anume împărtăşirea la aşa-zisa „Dumnezeiasca Euharistie," lipsită de har, a eterodocşilor; prin aceasta, cei care s'au împărtăşit la asemenea pseudo-euharistii „devenind azimiţi." [...] Dintre toate scrierile ortodoxe pe această temă, cea mai bună dintre toate, cartea perfectă, este cea pe care o ţinem în mână, a părintelui Anastasie Goţópulos, un preot binecuvântat şi înzestrat, care nu aparţine doar Sfintei Mitropolii a Patrelor, ci întregii Ortodoxii. Ca profesor universitar, obişnuit de zeci de ani să evaluez şi să pun note textelor şi studiilor, am simţit o mare bucurie când am luat în mâini ediţia întâi a cărţii. Din două motive: în primul rând pentru caracterul exhaustiv al prezentării temei, cât şi pentru cunoaşterea izvoarelor şi a bibliografiei corespunzătoare. Ar putea foarte bine să fie susţinută ca lucrare de doctorat în Dreptul Canonic. Impresionează prin vastitatea cunoştinţelor din domeniul literaturii canonice. Al doilea şi cel mai important motiv este faptul că părintele Anastasie, cu multă bunăcuviinţă, se confruntă curajos cu adversarii lui, chiar dacă aceştia sânt clerici de rang înalt sau profesori ai săi de la Facultatea de Theologie din Athena, unde a absolvit, sau profesori de la Facultatea de Theologie din Thessalonic. Nu se mărgineşte la expunerea învăţăturii Sfintelor Canoane, ci îi şi pune la punct cu mult succes pe oponenţii lui printr-o argumentare imbatabilă. Printre aceştia se numără şi câţiva dintre cei mai titraţi în domeniul Dogmaticii şi al Dreptului canonic. În cazul lor este valabil cuvântul: „Zicându-se pre sine a fi înțelepți, au nebunit." Romani 1, 22 (Protopresviter Theódoros Zísis)
traducere/
Ilarion Dascălul şi Grigorie Dascălul
redactor/ Monahul Maxim
layout/ Atelierul de grafică
anul apariţiei/ 2012
format/ 17x24,5 cm
copertă/ carton caşerat
hârtie/ offset 70gmp
număr de pagini/ 464
ISBN/ 978-606-8195-21-6
preţ/ 45 lei
Cartea de faţă, intitulată modest Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu, a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765-1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul": „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bogoslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi". Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni. Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm), ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie: cele nouă „Omilii la Exaimeron", împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului" şi cea „Despre Rai"; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti" şi
„Epistola către Hilon"; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron", a celor două omilii „Despre Facerea Omului" şi a celei „Despre Rai" (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.
redactoru/ Yioryi Vrana
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anlu a alinciril'ei/ 2012
formatu/ 14,5x20,5 cm
câpachea/ carton 280gmp
carti/ offset 80gmp
numiru di frândzi/ 258
ISBN/ 978-606-8195-23-0
pâhalu/ 18 lei
Nuși Tulliu si-amintă tu 23-li di Aprilu 1872, tu avdzâta Avdhelâ, ţi adzâ si-aflâ tu Grâţie, ș-muri București, tu 8-li di Aprilu 1941. Fu poetu, prozatoru și publicistu di limbâ armâneascâ și româneascâ. Protili studii li-adarâ Cl'isurâ, tu Machidunie, iara liceulu lu-adarâ Bituli. București u-adarâ Universitatea (Facultatea di Literi). Si scrie ș-la Facultatea di Dreptu, ama nu apruftuseaști s-li bitiseascâ studiili giuridiți. Dreptulu lu spudhâxeaști mași doi ańi. Tu anlu 1905 easti pitricutu Leipzig, ta s-lu ndreagâ doctoratlu tu isturie. Di-anda eara studentu, fu profesoru la Yimnaziulu românescu di Ianina (Ipiru). Di-tu anlu 1929 și pânâ iși tu pensie (1937) fu profesoru București, tu Rumânie. Anamisa di ańil'i 1908-1912 fu inspectoru ti sculiili româneşti di-tu Machidunie. Tu anlu 1894 easi tu miydani cu protili nyrâpseri (articoli), ţi suntu tipusiti tu Peninsula Balcanică. Dupâ debutu u-aflămu ipuyrafia alu Tulliu tu ma multi rivisiti şi ifimiridz românești şi armâneşti: Albumul macedo-român, Cele trei Crişuri, Conservatorul, Dunărea, Flamura, Graiu bun, Lilicea Pindului, Ordinea, Propilee literare, Românul de la Pind, Răsăritul, Timpul nou, Ţara noastră, Universul etc.
Poezia alu Tulliu ari prota unâ simasie trâ noi Armâńil'i, macâ u bâgămu tu ziya isturiil'ei ca unu documentu di suflitu armânescu ș-memorie a Armânamil'ei. Aestâ simasie scoati tu padi axia „localâ" cumu u-acl'imă Tache Papahagi, ațea axie ți zburaști maxusu trâ noi Armâńil'i. Ama easti unâ mari alathusi s-pistipsimu câ poezia alu Tulliu ari mași unâ axie localâ! Aestâ poezie ari și unâ axie balcanicâ, câ țe realitatea armâneascâ easti și unâ realitati balcanicâ, ama ari și-unâ axie ti romanitati, câ țe easti nyrâpsitâ tu unâ limbâ romanicâ. Poezia alu Tulliu, ți ari di-alithea unâ aopsi armâneascâ, balcanicâ ș-romanicâ ari și-unâ axie universalâ, acși cumu va apudixescu ma-nclo. Trâ Armâńi, dzâțeamu iuva ma-ndzeanâ câ poezia alu Tulliu easti unu documentu di suflitu armânescu, ama easti și memorie, memorie sândzinatâ ti unu populu ncruțil'eatu tu isturie șiaguditu di tuti părțâli. Yioryi Vrana
traducere/
Ionuţ și Sladjana Gurgu
redactor/ Anca Stanciu
layout/ Dennis Popescu
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2012
format/ 11,5x20 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 138
ISBN/ 978-606-8195
preţ/ 15 lei
Ce-i muzica? O trăire a sufletului? O creaţie artistică? Un mod de viaţă? Asta-i prima întrebare pe care-o ridicăm înainte de-a începe povestea lungă şi dramatică a Rock'n'roll-ului. Căci numai răspunsul la întrebarea asta ne va da cheia înţelegerii neobişnuitulului experiment spiritual numit Rock'n'roll. Fără îndoială, muzica este trăire. Şi una din cele mai fine trăiri ţâşnite din sufletul omenesc. Ne gândim, spunând acestea, atât la procesul de creaţie al compozitorilor, cât şi la receptarea muzicii de către ascultători. Muzica vine din adâncurile fiinţei omeneşti şi se întoarce în ele. [...] Un lucru este sigur. În faţa muzicii, nu putem rămâne indiferenţi. Nimeni nu poate spune vreodată despre vreo creaţie muzicală că ar fi neutră din punct de vedere al emoţiilor transmise. Căci orice melodie aduce cu sine lumea spirituală a creatorului ei, mişcările lăuntrice ale cugetului său şi trăirile inimii sale. Şi iată cum muzica ajunge să modeleze duhul unui întreg popor. Cu toţii sântem muzica pe care-o ascultăm: îi respirăm duhul, tindem către idealurile pe care ni le oferă şi vibrăm la trăirile ascunse în ea. Dar o muzică născută pe alte meleaguri, nu aduce ea ceva străin cu sine? De bună seamă, căci nu vine singură, ci poartă ca-ntr'un căuş întreaga-i cultură de provenienţă, asemenea şi ritmurile sufleteşti ale creatorilor ei. Cu toţii ştim că muzica naţională este o importantă caracteristică a identităţii fiecărui popor. Să nu uităm, aşadar, că unul din cei mai mari poeţi Sârbi ai secolului XX, Momcilo Nastasievici, vorbea despre însemnătatea muzicii ca despre un stâlp de temelie al identităţii naţionale şi, în eseurile sale, descoperea existenţa „melodicităţii materne." Muzica la care-ţi saltă inima, aceea-i patria ta. Şi inima generaţiilor noastre de astăzi la ce muzică saltă acum? /Boşko Obradovici/
redactor/ Cezar Bălășoiu
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2012
format/ 14,5x20,5 cm
ediție electronică
număr de pagini/ 106
ISBN/ 978-606-8195-25-4
Ceea ce m-a impresionat mai mult la Dan Botta, n-a fost nici extrem de serioasa lui cultură clasică, pe care n-am mai întâlnit-o la nici un om din generația mea. Numai el citise în textul original pe Platon, pe Plotin și frecventase îndelung tragicii și istoricii greci în texte, pe Virgiliu, pe Catul, pe Augustin, pe Villon sau pe Dante. Nu mă impresiona, spun, erudiția lui strălucită, făcută nu din lucruri învățate, ci din prietenia din toate zilele cu aștrii, nici felul în care frecvetarea cotinuă a izvoarelor dădea convorbirii cu el bogăția și rezonanța pe care nu le-au avut convorbirile cu cei ce trăiesc în tovărășia izvoarelor de a doua mână. Nu mă impresiona nici vecinica lui tovărășie cu dicționarele de rădăcini greco-romane, care dădea covorbirilor cu el un miez pe care nu-l găseai la nimeni altul din oamenii generației mele; ceea ce mă impresiona la el era unitatea de expresie în care-și construise ființa, stilul vieții. /Mircea Vulcănescu/
redactor/ Maria Pariza
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac, Anna Ciepiela
anul apariției/ 2012
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 208
ISBN/ 978-606-8195-26-1
preț/ 20 ron
Din viaţa zbuciumată a aromânilor reprezintă singura creaţie în limba română a autorului Iotta Naum Iotta. Reunite sub acest titlu generic, pe care autorul a dorit să-l lase lucrării sale, cele două părţi ale cărții sunt distincte ca gen literar: Amintiri și o povestire istorică, Din viaţa zbuciumată a aromânilor în timpul satrapului Ali Pașa Tepelen. Partea consistentă a scrierii o constituie însă Amintirile autorului, consemnări autobiografice, care încep cu secvenţe „din frageda copilărie", trăită între Sel'ia și Veria, și se opresc în 1921, când autorul se stabilește definitiv în România, la Râmnicu Vâlcea, după îndelungate peregrinări. Este vorba de peregrinările elevului care a urmat școli românești, între locurile natale, Bitolia și București, apoi ale profesorului, între România și Salonic. Cel de-al doilea text, povestirea Din viaţa zbuciumată a aromânilor în timpul satrapului Ali Pașa Tepelen, cumulează o serie de episoade despre exodul aromânilor din Pind în timpul acestei dominaţii și despre noile așezări întemeiate de aceste fâlcări de celnici, în alte zone ale Munţilor Balcani.
redactor/ Remus Brihac
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac,
Anna Ciepiela
anul apariției/ 2012
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 440
ISBN/ 978-606-8195-28-5
preț/ 40 ron
Lucrarea Documentele redeșteptării macedoromâne a fost elaborată de Victor Papacostea împreună cu Mihail Regleanu, un vechi și devotat colaborator, ca o îndatorire de serviciu, în cadrul Institutului de Studii și Cercetări Balcanice, transcrierea documentelor fiind încheiată în 1943. Îndată după război, revista „Balcania" anunţa iminenta ei apariţie. Desfiinţarea intempestivă, de către regimul comunist, a Institutului de Studii și Cercetări Balcanice, din ordinul lui I. V. Stalin, a atras însă după sine întreruperea, în 1948, a activităţii Editurii Institutului, sistarea apariţiei tuturor publicaţiilor lui, urmată de topirea zaţurilor tomului IX/1946 al „Balcaniei", din care s-au păstrat numai două exemplare în pagini. Culegerea Documentele redeșteptării macedoromâne constituia rodul preocupărilor lui Victor Papacostea în sensul așezării istoriei aromânilor pe baze strict știinţifice, expresia străduinței sale de a construi reprezentarea trecutului lor numai cu ajutorul izvoarelor scrise sau nescrise, examinate critic și interpretate raţional, fără altă finalitate decât cunoașterea adevărului. Promovarea principiilor știinţifice în cercetarea istoriei aromânilor l-a preocupat pe Victor Papacostea de la începuturile activităţii lui în acest domeniu. Amintim că el a întemeiat și condus, în tinereţe, împreună cu Tache Papahagi, apoi cu George Murnu și Theodor Capidan, „Revista aromânească" - devenită „Revista Macedoromână" -, prima publicaţie de caracter riguros știinţific consacrată cercetării interdisciplinare a aromânilor. Ediţia de faţă a lucrării pregătite pentru tipar de Victor Papacostea și Mihail Regleanu în urmă cu șapte decenii apare astăzi, la o jumătate de veac de la decesul ilustrului balcanolog aromân.
Traducere/ Yioryi Vrana
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2012
format/ 11,5x20 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 36
ISBN/ 978-606-8195-03-2
preţ/ 10 ron
Cathiunu Criştinu lu dzâţi dipriunâ Tatălu a nostru, ama câţ di noi ľi-aduchimu di-alithea putearea şi simasiili siminati di Hristolu Işişi, tu-aestâ Pâlâcârie Amirâreascâ. Ayiulu Nicola Velimirovici nâ dhurusi lumbrusita Exiyisiri la Tatălu a nostru, ţi nu easti maşi exiyisiri, ama easti şi unâ analtâ poezie doxoloyicâ, unâ apoloyie ti ayisiri, ti ayisirea alu Dumnidză ş-ti ayisirea a noastrâ. Tu Exiyisiri la Tatălu a nostru aflămu şi doxa alu Dumnidză şi haua tâpińiusiriľei, aflămu şi nai ma analta teoloyie şi nai ma aleapta poezie. Psâńi dipu avurâ harea s-ľi-adarâ unâ teoloyia şi poezia. Ayiulu Nicola Velimirovici easti unu teoloyu - poetu şi unu poetu - teoloyu, unu teoloyu ţi li ufilisi hâlăţľi a poeziiľei, ti doxa alu Dumnidzâ şi unu poetu ţi adră di poezie, di-alithea loγotehńie, artâ a Loyoslui/ artâ a Zborlui, ti duxâsirea alu Dumnidză Tatâ.
redactor/ Remus Brihac
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2012
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 96
ISBN/ 978-606-8195-27-8
În contextul bogatei literaturi despre ţara Maramureşului, cartea lui Ernest Bernea, Maramureşul, ţară românească, are un profil unic. Lucrarea este o mărturie profundă şi personală despre originea neamului nostru, despre evoluţia lui istorică în adevăratele hotare româneşti, despre credinţa noastră strămoşească, despre firea nealterată a românilor maramureşeni de odinioară, adevărate modele pentru generaţiile de astăzi. Bernea nu este interesat să pună la temelia cunoaşterii sale documente din arhive incomplete, ci caută să vadă totul cu ochii săi, să fie călător, musafir şi mărturisitor. Iată de ce paginile de faţă sunt pitoreşti, emoţionante şi pline de adevăr.
Traducere/ Yioryi Vrana
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2012
format/ 11,5x20 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 36
ISBN/ 978-606-8195-03-2
preţ/ 10 ron
Cathiunu Criştinu lu dzâţi dipriunâ Tatălu a nostru, ama câţ di noi ľi-aduchimu di-alithea putearea şi simasiili siminati di Hristolu Işişi, tu-aestâ Pâlâcârie Amirâreascâ. Ayiulu Nicola Velimirovici nâ dhurusi lumbrusita Exiyisiri la Tatălu a nostru, ţi nu easti maşi exiyisiri, ama easti şi unâ analtâ poezie doxoloyicâ, unâ apoloyie ti ayisiri, ti ayisirea alu Dumnidză ş-ti ayisirea a noastrâ. Tu Exiyisiri la Tatălu a nostru aflămu şi doxa alu Dumnidză şi haua tâpińiusiriľei, aflămu şi nai ma analta teoloyie şi nai ma aleapta poezie. Psâńi dipu avurâ harea s-ľi-adarâ unâ teoloyia şi poezia. Ayiulu Nicola Velimirovici easti unu teoloyu - poetu şi unu poetu - teoloyu, unu teoloyu ţi li ufilisi hâlăţľi a poeziiľei, ti doxa alu Dumnidzâ şi unu poetu ţi adră di poezie, di-alithea loγotehńie, artâ a Loyoslui/ artâ a Zborlui, ti duxâsirea alu Dumnidză Tatâ.
traducere/
Gherontie Ieromonahul şi Grigorie Ierodiaconul
redactor/ Monahul Maxim
layout/ Atelierul de grafică
anul apariţiei/ 2011
format/ 17x24,5 cm
copertă/ carton caşerat
hârtie/ offset 70gmp
număr de pagini/ 281
ISBN/ 978-606-8195-10-0
preţ/ 35 lei
Unul dintre cei mai mari şi însemnaţi sfinţi din întâia mie de ani a creştinătăţii, Sfântul Ioan Damaskin (†5 Decemvrie, 789) a rămas în cugetul Bisericii îndeosebi pentru râvna cu care a apărat cinstirea dreptslăvitoare a icoanelor înaintea prigonitorilor acelui veac. Luminat şi înţelept cărturar, şcolit la vestita şcoală a Damaskului Siriei, şi-a uimit dascălii cu marea sa sporire în cele ale muzicii, astronomiei, dreptului, algebrei, matematicii şi, mai ales, theologiei. Retras întru liniştire la Mănăstirea Sfântului Savva din Ierusalim, unde s-a şi săvârşit, Sfântul Ioan a dat naştere unei uriaşe opere theologice, ce cuprinde tâlcuiri, cântări şi scrieri apologetice, precum „Octoihul", „Împotriva celor ce defaimă sfintele icoane" sau cartea de faţă, care i-au câştigat supranumele de Hrisorróas („râu purtător de aur").
"Descoperirea cu amăruntul a pravoslavnicii credinţe", socotită pe drept scrierea de căpătâi a Sfântului, se constituie în cea mai concisă Dogmatică orthodoxă - adevărat şi atotcuprinzător dreptar al credinţei, rămas până în ziua de astăzi o lucrare de referinţă pentru toţi iubitorii de Hristos. Acest bogat izvor de înţelepciune patristică caută să înfăţişeze în chip sistematic învăţătura creştină dreptslăvitoare, întemeindu-se pe Scripturi şi dovezi de-Dumnezeu-însuflate. Cele patru „cărţi" în care este împărţită lucrarea desluşesc, pe rând, cele privitoare la Dumnezeire, cele pentru Zidirea cea nevăzută şi cea văzută a lui Dumnezeu, cele legate de felurite rătăciri şi erezii ale vremii, cât şi despre tainele vieţii veşnice şi viitoare. Ediţia de faţă este cea dintâi retipărire, cu litere latine, a primei traduceri româneşti a Dogmaticii Sfântului Ioan. Traducătorii, vestiţii dascăli paisieni Gherontie şi Grigorie (viitorul Mitropolit al Ţării Româneşti, de curând proslăvit între sfinţi), au adăugat la sfârşitul cărţii substanţiale note la text, dovedind o uimitoare erudiţie theologică. Ediţia noastră nu îşi propune să înlocuiască celelalte traduceri româneşti, ci doar să pună la dispoziţia cititorilor şi cercetătorilor interesaţi de literatura theologică românească veche un alt text paisian, de o altă factură decât textele filocalice, text ce a pus la grea încercare iscusinţa traducătorilor. Lăsăm cititorilor plăcerea de a descoperi rezultatele osârdiei dascălilor nemţeni.
Figură marcantă a generaţiei intelectuale interbelice - filosof, sociolog, etnograf, eseist, poet şi prozator, fost deţinut politic în vremea lui Carol al II-lea şi în perioada comunistă, Ernest Bernea s-a ivit în lume pe data de 28 Martie 1905, la Focşani. Copilăria şi-a petrecut-o la Brăila. Tot aici şi-a desăvârşit studiile primare şi liceale. Încă de mic a luat contact cu civilizaţia Româneasca tradiţională, însuşindu-şi valorile acesteia. Condiţiile austere de viaţă i-au configurat încă de mic o atitudine spartană faţă de bunurile pământeşti şi de încercările vieţii. Începând cu anul 1926, urmează Facultăţile de Litere şi de Filozofie din Bucureşti. Aici intră în contact cu profesorii Nicolae Iorga, Nae Ionescu şi Dimitrie Gusti. Devine colaborator la ziarul Cuvântul, coordonat de Nae Ionescu, şi intră în echipele sociologice ale lui Gusti. Anii 1930 - 1933 sânt dedicaţi unor studii de specializare în sociologie şi istoria religiilor la Paris, în filosofie la Freiburg (Germania), unde audiază cursurile fenomenologului existenţialist, Martin Heidegger. Împreună cu soţia sa, Maria Patrichi, a avut un fiu, pe Horia Bernea - întemeietorul Muzeului Ţăranului Român, pictor de anvergură europeană - şi două gemene, Ana şi Tudora. A trecut la Domnul pe data de 14 Noiembrie 1990. Este înmormântat la Mănăstirea Cernica.
Cele trei cărţi pe care le prezentăm aici într'un singur volum intitulat „Preludii," nu au fost scrise după un plan dinainte stabilit, ci sânt răspunsuri spontane la unele probleme acute contemporane. Le-am numit preludii deoarece le socotesc o întoarcere la sinteza noastră filosofică „Setea de absolut." În cuprinsul acestor pagini am schiţat o seamă de teme filosofice, care formal fac jocul între notaţie şi eseu. De aceea ele nu au caracter prea tehnic, de strictă specialitate, ci mai mult unul de mărturisire. Îndelung experimentate interior şi controlate cu datele lumii externe, aceste însemnări încearcă să prindă pe scurt stări ale spiritului omenesc, spirit în continuă luptă pentru cucerirea unor zone fertile şi pure.
Credința Sfinților nu este o carte pentru o elită a Bisericii sau pentru un grup de oameni întâlnit doar în calendarul ortodox. Ea este un abecedar duhovnicesc pentru întreg neamul omenesc, ușor de parcurs prin credință, lesne de înțeles prin nădejde și întru totul predanisit prin iubire. Fără acest abecedar lumea noastră se va rebarbariza.
traducere/
Ruxandra Lambru
redactor/ Nina Bercan
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2011
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 246
ISBN/ 978-606-8195-15-5
preţ/ 17.50 lei
„Am avut mare iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, şi de aici am primit putere să mă lupt pentru ceea ce am socotit eu că îmi este de trebuinţă în viaţă. [...] În viaţa mea am căzut adesea, dar după aceea m'am ridicat şi m'am luptat, am înţeles că viaţa este o luptă şi că aici, pe pământ, omul nu are linişte." Aceste cuvinte, cel mai probabil rostire/scriere autentică a Părintelui Kalist (1896-1991), parte dintr-un testament spiritual al său, cuprins în partea finală a cărţii de faţă, sintetizează cel mai bine conţinutul şi rostul ei. Deşi redactată la persoana întâi singular în întregime, ea nu se încadrează în tiparul autobiografiilor, ci în cel al romanelor cu elemente biografice. Autorul - un laic Sârb - şi-a întocmit scrierea pe multe mărturisiri personale ale Părintelui, pe care l-a cunoscut îndeaproape. De altfel, este uşor de remarcat acest lucru în iconomia textului, anume faptul că stilul monahicesc al Părintelui - cum se poate uşor identifica în fraza mai sus citată - diferă de stilul laic al autorului cărţii. De asemenea, modul cum au fost preluate şi redate în scris relatările Părintelui celui ce ,,de mic a fost mândru şi încăpăţânat" trădează nu arareori stângăcia dogmatică a autorului, străin de profunzimile învăţăturii de credinţă Ortodoxă, fascinat însă de personalitatea Părintelui Kalist.
redactor/ Ciprian Voicilă
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2011
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 70gmp
număr de pagini/ 124
ISBN/ 978-606-8195-13-1
preţ/ 13 lei
Omul modern s-a dezlipit de Rai şi s-a alipit de raiul pământesc, de comoara sa. Şi nu doar că s-a alipit; aproape că a devenit una cu lumea. De aceea, Dumnezeu i-a tulburat pacea, i-a împuţinat hrana, i-a risipit banii, i-a zguduit metropolele. De aici crizele politice, alimentare, economice. Toate acestea le-a făcut Dumnezeu spre a-l trezi pe om din rătăcire, spre a-şi veni în fire, căci El preţuieşte întoarcerea omului la calea sfinţeniei.
Multe dintre gândurile lui Ernest Bernea despre Europa modernă conglăsuiesc cu cele ale Sfântului Nicolae Velimirovici. Fiindcă au văzut lucrurile cu adâncime duhovnicească, după cum le-a arătat lor Duhul Sfânt, au înfăţişat amândoi ruptura omului de Dumnezeu drept cauză a tuturor crizelor. Omul modern s-a dezlipit de Rai şi s-a alipit de raiul pământesc, de comoara sa. Şi nu doar că s-a alipit; aproape că a devenit una cu lumea. De aceea, Dumnezeu i-a tulburat pacea, i-a împuţinat hrana, i-a risipit banii, i-a zguduit metropolele. De aici crizele politice, alimentare, economice. Toate acestea le-a făcut Dumnezeu spre a-l trezi pe om din rătăcire, spre a-şi veni în fire, căci El preţuieşte întoarcerea omului la calea sfinţeniei. (Daniel Mazilu)
Iovan Ianici s-a născut în 1963 în Vrbici lângă Krupani, Serbia. A absolvit Facultatea de Drept din Cadrul Universităţii din Belgrad. Din 1990 până în 2010 lucrează ca jurnalist la prestigiosul săptămânal Sârbesc NIN. Înainte de asta, a colaborat la mai multe reviste şi ziare cunoscute din Serbia. A fost consilier în Ministerul Cultelor din Guvernul Republicii Serbia. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Serbia. A publicat mai multe cărţi, majoritatea cu tematică bisericească. Să fim Oameni! Viaţa şi cuvântul Patriarhului Pavel al Serbiei a fost cartea cea mai bine vândută din Serbia, Muntenegru şi Republica Srpska în anul 2009.
Fragment din cuvântarea protodiaconului Momir Lecici (secretarului patriarhului): „Autorul a făcut foarte bine când a dat manuscrisul acestei cărţi chiar Patriarhului Pavel pentru a-l citi şi pentru a primi binecuvântare spre publicare. Patriarhul l-a citit, dar, din pricina smereniei sale, l-a reţinut multă vreme. Totuşi, până la urmă şi-a dat binecuvântarea să apară cartea. Şi eu am citit-o încă din manuscris şi nu am găsit nimic ce-ar fi trebuit îndreptat. Domnul Iovan Ianici a depus o muncă impresionantă pentru a aduna date despre Patriarhul Pavel şi pentru a scrie această carte pe care poporul a primit-o cu multă bucurie, fapt adeverit şi de numărul mare al reeditărilor. Acum deja se traduce şi în alte limbi... Rareori se întâmplă să apără cărţi despre personalităţi care sânt încă în viaţă, dar Iovan Ianici a simţit nevoia să scrie această biografie încă din timpul vieţii patriarhului - şi cred că bine a făcut. Citind-o, se poate vedea că a fost scrisă cu o mare dragoste pentru Sfinţia Sa, păstrând totuşi obiectivitatea. Toţi care o vor parcurge vor avea parte de un mare folos în creşterea duhovnicească."
„Pe măsură ce va trece vremea, sunt încredinţat că se va vedea din ce în ce mai limpede ce păstor adevărat al Bisericii lui Dumnezeu a avut poporul Sârb în persoana Patriarhului Pavel. A înălţat şi a restaurat numeroase biserici, a pus capăt schismei din Biserica Ortodoxă Sârbă, a făcut vizite canonice în aproape toate Bisericile locale şi i-a întâmpinat pe toţi întâi-stătătorii lor, dimpreună cu delegaţiile lor, a vizitat toate eparhiile Sârbeşti din Europa, America, Australia şi fosta Iugoslavie şi a reuşit să scrie şi câteva cărţi theologice foarte însemnate şi folositoare. Pe acest om sfânt l-am cunoscut prima data ca elev al Seminarului din Prizren, demult, prin anii ‘50. Ne preda Limba Greacă şi
Muzica Psaltică. Simţeam marea lui dragoste pentru noi, seminariştii, deşi la note era aspru, dar drept. Atunci era o vreme de mari lipsuri, vecină cu sărăcia. Mai des erai flămând decât sătul. Niciodată în timpul iernii, nici pe cele mai aspre friguri, nu-şi făcea focul în micuţa sa chilie, iar cota sa de lemne o împărţea prin sălile de clasă. Chiar dacă erau oameni de serviciu în internat, Părintele Pavel, cum îl numeam noi, se trezea înaintea tuturor şi făcea cu mâna lui focul în toate sălile de clasă. Doar de două ori pe săptămână, vreme de două ceasuri, aveam voie să ieşim în oraş, şi întotdeauna ne sfătuia să mergem în grupuri, căci în acea vreme era pericolul să fim atacaţi de cineva. De multe ori, când ne plimbam pe malul Râului Bistriţa, se întâmpla ca Albanezii să arunce cu pietre în noi de pe deal şi din cetate. Mai mulţi elevi au fost răniţi. A fost prins şi bătut de Albanezi şi seminaristul Goiko Mrgea, actualul Mitropolit Nicolae de Dabar în Bosnia. L-au bătut şi pe seminaristul Milivoi Cirici, care a ajuns preot în Varvarin şi a murit ca mucenic în timpul bombardamentelor NATO din 1999. Şi mulţi alţi seminarişti au avut de pătimit, chiar şi patriarhul, pe vremea când era Episcop de Ras-Prizren. Îi mulţumim lui Dumnezeu care, în veacul al XX-lea, a ridicat dintr-un popor puţin numeros cum este cel al Sârbilor astfel de personalităţi duhovniceşti precum Sfântul Nicolae Velimirovici, Cuviosul Iustin Popovici de la Celie şi Patriarhul Pavel Stoicevici."
O carte ce îi va înveseli şi pe cei mici şi pe cei mari. Pe cei mici îi va atrage către Dumnezeu, pe calea celor văzute şi frumos colorate, iar pe cei mari îi va înţelepţi şi îi va întoarce spre Domnul, pe calea frumoasă a ascultării. „De ce-a fost Iona înghiţit de chit" este cartea prin care întreaga familie Creştină află că Dumnezeu nu ne uită niciodată. Citind această cărticică, mărturisim iubirea Sa pentru întreaga fire, dar mai ales pentru noi, copiii Lui.
anul apariţiei/ 2010
format/ 297x420 mm
legătura/ spiralat
pagini/ 13 coli policromie
hârtie/ carton 170gmp mat
preţ/ 15 RON
Acest calendar, publicat de editura Predania pentru anul 2011 - o aghiografie în imagini -, arată cum o viaţă închinată sfinţeniei poate lua chipul unei scări către Dumnezeu. Găsim aici douăsprezece chipuri ale Sfântului Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei şi Jicei, care ne transpun, privindu-le, în lăuntrul tainic al inimii sale. Apoi aflăm douăsprezece imagini din care vedem cum arhiereul Sârb aduce în lume pacea şi bucuria întru Duhului Sfânt. Ca o încununare şi adeverire a acestora, mai presus de imaginile vremelniciei sale printre noi, găsim la urmă chiar icoana Sfântului, mărturie a biruinţei sale în Hristos.
Prin „Meditaţiile" sale filosofice, Ernest Bernea pune sub semnul întrebării lumea în care trăim şi pe noi odată cu ea. Viziunea sa asupra lumii, Weltanschauung-ul său spiritual, are un centru profund duhovnicesc: pe Hristos. Hristocentrismul său este demonstrat, etalat, având ca reper faliile multiple ale realităţii, care interferează cu straturile duhovniceşti, psihologice, sociale ale persoanei. Ce se întâmplă cu omul care se înstrăinează de însăşi inima sa, în care stă ascuns chipul lui Dumnezeu, şi care se primejduieşte oferindu-se pradă ideologiilor vremii - materialismului dialectic sau consumerist, pansexualismului, pozitivismului cel de multe feluri sau marxismului cultural - veţi afla citind această carte. Nu vi se pare uimitor că un om s-a gândit la toate aceste forme de idolatrie, în anii 70, când ele abia se întrezăreau la orizont, iar noi le trăim din plin, necritic, hipnotic aproape, acum? Întorcându-ne la Hristos, intrând în cămara ascunsă a inimii, ne revenim în fire. Iată mesajul cărții lui Ernest Bernea şi singura cale întrezărită de el de a rezista răului din noi şi din afara noastră.
redactoru/ Ioan Ballamaci
layout/ Anca Mesina
dtp/ Anca Mesina
anlu a alinciril'ei/ 2010
formatu/ 27.5x20 cm
câpachea/ carton 280gmp
carti/ offset 80gmp
numiru di frândzi/ 432
ISBN/ 978-606-8195-07-0
pâhalu/ 24 lei
Lucrarea Metoda Aromână/Vlahă, care s-a difuzat în cadrul evenimentelor la care a participat proiectul Avdhela, este un manual de învăţare a aromânei prin albaneză. Autorul, Iancu Ballamaci, a folosit metoda comparativă pentru a facilita studiul celor din spaţiul albanez care vor să se (re)aproprie de aromână. Manualul a avut un impact pozitiv, fiind adoptat cu repeziciune de comunitatea de aromâni din Albania, unde a devenit principalul instrument de învăţare în şcoala cu ore în aromână din Divjaka.
Iancu Ballamaci ari născută Curceaua Arbinusia/ Albania la 10 di Maiu 1940. Dupavinit di ună famil'iă intelectuală Aromâna/ vlahă cu tradiţi patriotiţi şă culturali. Performâ Universitatea di Tirana (Albania) în anu 1970, Facultatea di Limbă şă Literatură. Lucrâ ca profesur di Limbă şă Literatura pit(r)u scol'ili (añil'iă 1961-1983) ca în Scrapar, Curceaua, Devoll. Dit anu 1983-1990 lucrâ în Cabinetu Pedagogic di Curceaua ca metodist di Limba Arbineasă cu datoria ca organizator şă conducător ti/tră Actiunea Naţionala „Căftarea, aflarea, adunarea şă sistemarea al tezaurului lingvistic popular di Judetulu di Curceaua." Lucrâ ca collaborator stiinţific al Insititutului di Lingvistică şa Literatură ali Academiiei di Ştiinţă ali Albanil'ei. In colaborari cu aist Institut sânt organizati sesionuri ştiinţifiti cu temă: „Valoarea al thesarului lingvistic popular di Judetulu di Curceaua." Ar ţănută comunicâr ştiinţifiţi în Albania, Romănia, Germania (in Universitatea di Freiburg). Ar faptă studii în câmpu di lexicologiă, frazeologiă, terminologiă, folclor şă literatură. In Conferenţa Primă Naţională al Aromâñilor di Albania (5 aprilie 1992) si alepsi Presidentu Prim ali Suţatăl'ei Culturală „Aromâñil'i di Albania." La anu 1996 işâ la pensie ca directur di şcoală. La anu 1998 emigrâ cu toată famil'ia în Statili Uniti dit(u) America iu bănează şă ază. Cunoaşti limba: Albaneză, Aromână, Română, Italiană, Engleză.
traducere/
Valentin-Petre Lică
redactor/ Radu Hagiu
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2010
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 80gmp
număr de pagini/ 238
ISBN/ 978-606-8195-00-1
preţ/ 15 lei
Cartea Pace şi bucurie în Duhul Sfânt întregeşte viziunea duhovnicească pe care Stareţul Tadei ne-a lăsat-o moştenire, spre mântuirea noastră. Sântem răspunzători de gândurile pe care le întreţinem, iată un adevăr foarte greu de crezut şi de primit de omul postmodern, obişnuit să relativizeze orice şi, mai ales, să vadă în gând doar o putere psihologică. De obicei, în cărţile duhovniceşti întâlnim ideea că pacea sufletească este roada rugăciunii. Mai întâi trebuie să te rogi, iar pacea va veni de la sine. Dimpotrivă, Părintele Tadei aşază ca piatră de temelie a rugăciunii pacea inimii. Alte arme din arsenalul războiului nevăzut, pe care ni le propune Stareţul Tadei, sânt: smerenia, ascultarea, blândeţea, iertarea aproapelui, acceptarea necazurilor. Calea Cuviosului Tadei este una mărturisitoare. El se opune duhului materialist al lumii, se ridică împotriva prorocilor mincinoşi care au apărut sau stau să apară, impotriva orientalismelor
propagate de curentul New-Age. Mântuirea noastră stă numai în Domnul Nostru Iisus Hristos pentru că prin El „firea noastră omenească a pătruns în taina Sfintei Treimi; este un dar nemăsurat". Ţinta vieţii noastre este aceeaşi pentru toţi: „Aici ne este dat să ne pregătim pentru veşnicie, să biruim răul, ca niciodată să nu cădem din dragostea Părintelui Ceresc."
Scrise în limba siriacă, spre sfârşitul veacului al şaptelea, Cuvintele pentru nevoinţă ale Sfântului Isaac s-au alăturat învăţăturii Bisericii, socotindu-se unele de temelie, alături de celelalte lucrări ale Sfinţilor Părinţi. Ele l-au făcut pe unul dintre marii duhovnici ai zilelor noastre, părintele Paisie Aghioritul, să exclame: „Scrierile Avvei Isaac Sirul valorează cât toată patristica!".
Traducerea românească de faţă, tipărită în 1819 la Mănăstirea Neamţ, se bazează îndeosebi pe versiunea grecească a cuvintelor (apărută în 1770 la Leipzig), dar foloseşte şi o sumă de izvoare alternative (manuscrise athonite Ellineşti şi probabil Slavone), încercând, astfel, să lămurească dificultăţile textului tipărit. Textul grecesc este tradus literal, cu riscul inerent al unor obscurităţi în plus, dar cu aceeaşi bogăţie a nuanţărilor şi frumuseţe a graiului ce sânt marca traducerilor nemţene.
Despre viaţa Sfântului Isaac se ştiu încă foarte puţine lucruri. Din cercetări recente, aflăm că a dobândit de timpuriu o foarte bună cunoaştere a Scripturilor şi scrierilor patristice. Intră în monahism şi devine dascăl şi învăţător bisericesc. După ce este hirotonit episcop al Ninivei, se retrage la scurtă vreme, renunţând la arhierie şi continuând să vieţuiască ca pustnic în munţii Huzistanului. În cei din urmă ani ai vieţii se mută într'o mănăstire din vecinătate, unde şi trece la Domnul, la adânci bătrâneţi, în jurul anului 700.
traducere/
Ovidiu Lăzărescu
redactor/ Radu Hagiu
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2010
format/ 14,5x20,5 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 70gmp
număr de pagini/ 230
ISBN/ 978-606-92118
preţ/ 5.50 lei
Această carte reprezintă primul volum al culegerii de omilii ţinute de părintele Epifanie fiilor săi duhovniceşti din obştea mănăstirii Keharitomeni din Peloponnez. Cuvântul său este plin de nerv şi trece dincolo de mărginirile fireşti ale mijloacelor neînsufleţite de înregistrare - cuvânt trezvitor, cuvânt ziditor, aghiografic şi de pateric, cuvânt de înţelepciune şi plin de har, fără avânturi retorice şi tonalităţi impresionante. Cuvânt ce s-a vrut simplu şi neafectat, ca să fie înţeles şi de cei mai de jos dintre fraţi, pentru care Hristos a murit şi a înviat. Cartea de faţă doreşte să dăruiască acest cuvânt poporului lui Dumnezeu. Părintele Epifanie a primit de sus harisma învăţăturii, cu multă teamă şi smerenie, „întru osteneală şi supărare, în privegheri de multe ori", pentru care, jertfind orice confort, s'a nevoit a o spori nu spre slava sa, ci a lui Dumnezeu Dăruitorul. Părintele Epifanie credea cu tărie că a luat dar şi pentru aceea slujea „înţelepţilor şi nepricepuţilor" ca unul ce „dator sânt". Acesta a fost, de altfel, şi gândul ce s'a născut în noi când cugetam la cuvintele lui. Căci „Doctorul sufletelor noastre, Cuvântul, ne-a vindecat desăvârşit sufletul cel strâmbat de păcat, prin acest mic ajutor."
O carte plină de folos duhovnicesc, scrisă în duhul aparte al Vlădicii Nicolae, ce îşi doreşte să-l îndrume şi însoţească pe tot creştinul de-a lungul Marelui Post, săptămână de săptămână, în această tainică călătorie a inimii către învierea lăuntrică şi împreună-petrecerea cu Hristos, Paştile cele noi şi sfinte.
În contextul dezbaterilor purtate în România pe tema adoptării actelor electronice şi al puţinei cunoaşteri a părerilor duhovniceşti în această privinţă, Editura Predania a avut iniţiativa de a aduna într-un volum poziţiile exprimate public de-a lungul timpului în sânul Bisericii Ortodoxe, de către Sfintele Sinoade ale Bisericilor locale, Sfânta Chinotită a Muntelui Athos, cunoscuţi arhierei, duhovnici şi theologi contemporani din Grecia, Serbia, Rusia, Ucraina şi România. Documentele reunite în această carte dau mărturie despre cugetul sobornicesc al Bisericii în această privinţă.
„Dumnezeu ne-a înzestrat cu o libertate absolută, încât mântuirea este rodul unei îndreptări şi înaintări libere spre Ziditorul nostru. Libertatea interioară este în inima noastră, este tezaurul adâncimii inimii. Ea nu poate fi sechestrată, nu poate fi capturată,
nu poate fi desfiinţată. Libertatea exterioară a Creştinilor a fost, este şi probabil va fi tot timpul în primejdie. Vrăjmaşii libertăţii noastre exterioare sânt relaţiile sociale seculare, sistemele politice, instanţele guvernamentale, instanţele sociale şi uneori instanţele juridice laice. Cei ce vor să ne mărginească libertatea sânt liberi s'o facă, iar noi sântem liberi să ne împotrivim." (Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă)
„În spatele duhului lumesc al «libertăţii» de astăzi, al lipsei de cinstire în Biserica lui Hristos faţă de cei mai mari, părinţi şi dascăli, care au frica lui Dumnezeu, se ascunde robia duhovnicească, neliniştea sufletească şi anarhia, ce duce lumea spre impas, spre nimicire sufletească şi trupească. Iar în spatele sistemului perfect de asigurare computerizată, ce se face prin «cartela» electronică, se ascunde dictatura mondială, sclavia lui antihrist. (...) Hristos să ne lumineze pe toţi. Amin." (Părintele Paisie Aghioritul)
Gândurile adunate între coperţile acestei cărţi ne îmbrăţişează cu o gingaşă familiaritate: pentru credincioşi, ele par să vină nemijlocit din înţelepciunea Cărţii Ecclisiastului, din Pildele lui Solomon, din Psalmi, din pildele Evangheliei, din Pateric şi din capetele Filocaliei; orice cititor va putea regăsi aici căldura de „acasă", în măsura în care au căutat vreo mângâiere în scrierile vechilor înţelepţi ai Antichităţii. Această culegere de gânduri nu caută să fie, aşa cum s'ar putea crede la prima vedere, o încercare de definire sau de clasificare a binelui şi a răului; este vorba aici despre toate cele ale omului - de la poezie la seceriş, de la theologie la economie. Este o carte unde găsim gânduri despre toate, însă nu toate felurile de gânduri; găsim doar acele gânduri „plimbate prin cer", aşa cum ne îndeamnă Vlădica Nicolae să facem şi noi.
Cartea ne reaminteşte criteriile normalităţii în condiţiile României de astăzi: o Românie unde normalitatea tinde să devină o insultă, unde calităţile Românilor sânt prezentate, acolo unde mai există, ca detestabile, în timp ce Ortodoxia este condusă cu îndemânare înapoi spre templul zeului necunoscut.
„De regulă, titlul unei cărţi încearcă să exprime într'o formă concentrată conţinutul ei, fapt valabil şi în cazul cărţii de faţă. Cu precizarea că, la rândul ei, cartea nu face altceva decât să explice ideea formulată în titlu: vremea are o măsură, iar măsura ei este normalitatea. Ideea este de domeniul evidenţei, aşa cum se întâmplă cu lucrurile adevărate. Dar tocmai pentru că sânt adevărate, ele sânt în primejdie: în primejdia de a fi deturnate, sau pur şi simplu contestate, negate de-a dreptul. De aceea, «adevărurile simple, evidente, trebuie apărate», notează hotărât Winston, protagonistul romanului 1984 al lui Orwell, în jurnalul său. Ele sânt apărate prin mărturisirea lor. Dacă este adevărat că vremea are o măsură şi că măsura ei este normalitatea, atunci cel care decide criteriul normalităţii devine stăpânul vremii: «Cine controlează trecutul, controlează şi viitorul. Cine controlează prezentul, controlează trecutul» sună sloganul Partidului. Împotriva celor care hotărăsc, în funcţie de propriile lor scopuri şi interese, criteriile normalităţii, încercăm prin această carte să amintim că normalitatea este definită şi dată deja de Cel care a făcut şi lumea, şi omul, şi vremea." (Autorii)
În aceasta carte, Monahia Maria, ajutată de cunoaşterea îndeaproape a persoanelor şi întâmplărilor despre care istoriseşte, a izbutit să redea într-un chip impresionant nevoinţele şi pătimirile Sfântului Nicon Mărturisitorul (aşa cum l-a înscris Biserica în sinaxarul său, la proslăvirea din 2000), ultimul Stareţ de la Sihăstria Optina, precum şi atmosfera epocii (în Rusia de la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul veacului XX). Cartea cuprinde şi fragmente din jurnalul Sfântului (astăzi pierdut în parte), din scrisorile, predicile şi cuvântările sale, alături de o parte din învăţăturile pe care i le-a înmânat Sfântul Stareţ Varsanufie de la Optina, al cărui ucenic a fost.
Ca ucenic al marelui Stareţ Varsanufie, Sfântului Nicon s-a învrednicit de multe binecuvântări dumnezeieşti, iar după adormirea Starețului şi închiderea Optinei, a pătimit întemniţări şi prigoane din partea stăpânirii celei fără de Dumnezeu, alăturându-se cetei cereşti a cuvioşilor mărturisitori în 1931. După 60 ani, Biserica l-a proslăvit ca sfânt, prăznuindu-se alături de ceilalţi Sfinţi Stareţi ai Optinei în sobor, la 11 Octombrie.
Sfântul Nicon de la Optina a fost cel din urmă dintr-un lung şir de părinţi duhovniceşti ce începe cu stareţii Moise, Antonie, Leonid, continuă cu Macarie, Ilarion, Amvrosie, Anatolie, Isaac, Iosif şi sfârşeşte cu Anatolie cel Tânăr, Nectarie şi Isaac cel Tânăr.
În iubirea de carte se ascund smerite trei iubiri: iubirea de Cartea vieţii veşnice, iubirea de Sfânta Evanghelie şi iubirea de cele aghiografice. O carte poate fi, aşadar, un simbol pentru o realitate întreită. Între cele două războaie mondiale, când oamenii îşi îndreptau iarăşi privirea către sfatul cărţilor, Sfântul Nicolae Velimirovici publică un eseu de „filosofie creştină," prin care arată că minunile lumii noastre şi frumuseţea ei sânt preînchipuiri ale veşniciei. Acest compendiu de semne şi simboluri e de mare folos celor care vor să cunoască duhovniceşte lumea aceasta şi viaţa de apoi, „un îndrumător de nădejde care vă va putea sluji cu folos în propria voastră cercetare şi descifrare a minunilor lumii lui Dumnezeu" - după cum o mărturiseşte însuşi autorul.
„Creştinismul are înţelegerea sa aparte despre viaţă şi despre lume, organică şi
sistematică, însă deosebită de toate filosofiile omeneşti. Şi atât. Dar v'am făgăduit că, odată şi odată, o să vă înfăţişez mai pe larg această concepţie Creştinească. Propunând acum atenţiei voastre cărticica aceasta, împlinesc făgăduinţa pe care am dat-o. În ce fel - să judece Biserica. Aceasta nu este filosofia mea personală - Doamne fereşte! -, ci, cred eu, înţelegerea pe care Biserica Ortodoxă Universală a ţinut-o de la începutul său şi până astăzi. Să vă spun ce-i aici al meu: faptul că toată experienţa mea cea mai bună de viaţă este în conglăsuire cu ceea ce luminătorii Bisericii noastre au zis şi au scris. Aşadar, ceea ce însumi am primit şi mi-am însuşit, aceea vă predanisesc." (Sf. Nicolae Velimirovici)
Cântările Sfântului Simeon, cea mai înaltă şi cea mai personală scriere a sa, adună laolaltă trăirile sale mistice, în care l-a văzut şi a vorbit cu Dumnezeu faţă către faţă. Din ele reiese convingerea sa nu doar în posibilitatea, ci şi în necesitatea cunoaşterii Dumnezeirii. Sfântul Simeon este susţinătorul unei vieţi adâncite în Tainele Bisericii, viaţă
care l-a dus la propriile sale experieri ale lui Dumnezeu. Traducătorul acestei ediţii, schimonahul Isaac Dascălul, a fost unul dintre cei mai mari dascăli de limbă greacă şi slavonă din Mănăstirea Neamţ, în secolul al XIX-lea, în timpul stăreţiei Cuviosului Paisie (Velicikovski). El a dat naştere la Neamţ unei adevărate şcoli de greacă, limba în care s'au scris cele mai multe lucrări ale Sfinţilor Părinţi, numărându-se printre cei dintâi dascăli de „elinie" de acolo, alături de Arhimandritul Macarie, Ieromonahul Ilarion, Ierodiaconul Grigorie Dascălul (viitorul Mitropolit al Munteniei, canonizat în 2005), Monahul Gherontie şi alţii.
Textul este prima editare a traducerii Cântărilor (Imnelor) Sfântului Simeon Noul Teolog, realizată de Isaac Dascălul între anii 1802-1803 şi rămasă până acum în manuscris. Traducerea aceasta s-a făcut după ediţia publicată la Veneţia în anul 1790, alcătuită de monahul Dionisie Zagoreos (îngrijitorul ediţiei fiind Sfântul Nicodim Aghioritul).
Această primă traducere românească a Imnelor se remarcă printr-o deosebită frumuseţe şi inventivitate lexicală, redând cu multă fidelitate originalul grecesc ce pune mari probleme de echivalare pentru traducătorul în limbile moderne. Transcrierea textului chirilic s-a făcut fără nici un fel de modificări sau aduceri la zi a limbii folosite în epocă, tocmai spre a da cititorului o imagine nedistorsionată a limbajului bisericesc ce se conturase deja, devenind un fel de normă şi marcă a traducerilor nemţene.
redactor/ Radu Hagiu
layout/ Atelierul de grafică
dtp/ Remus Brihac
anul apariţiei/ 2009
format/ 11,5x20 cm
copertă/ carton 280gmp
hârtie/ offset 90gmp
număr de pagini/ 28
ISBN/ 978-973-88781-9-8
preţ/ 7 lei
Apărută iniţial ca o comunicare adresată Congresului Internaţional de Studii al Societăţii Academice Române, care a avut loc la Veneţia în 1961, Omenia şi frumuseţea cea dintâi analizează o trăsătură a poporului român din perspectivă theologică şi etnografică. Vorbind despre bogăția de semnificații cuprinse în noțiunea românească de omenie, George Racoveanu ne lămurește că omenia, „ca realitate, ca document de viaţă, este un tot unitar, constând din numeroase componente esenţiale. Omenia nu este o anumită virtute, ci o adevărată antologie, un buchet de flori ale sufletului. Iubire de străini, ţinerea cuvântului dat, sentimentul onoarei, dispoziţie de jertfă, spiritul dreptăţii, mărinimie, modestie, credinţă în Dumnezeu - toate acestea sunt podoabele omeniei." Suntem introduși astfel în lumea acestor frumoase însușiri, care-i sunt specifice și poporului român, invitați parcă să descoperim treptele frumosului, o Scară sui-generis ce urcă de la „iubirea de oaspeţi" şi „iubirea de străini", „omenie și nonviolenţă", până la „frumuseţea cea dintâi", către care însetează omul de omenie, chiar daca poartă „ranele păcatelor", și până la „omenie şi sfinţenie", omenia constituind „climatul cel mai prielnic pentru înlesnirea pasului spre suprema treaptă la care cheamă învăţătura lui Hristos: Fiţi dar voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel din ceriuri desăvârşit este (Mat. V, 48)." Frumosul românesc cuprins în noțiunea românească de „omenie" - care, cum spunea Părintele Dumitru Stăniloae, e la fel de greu de definit ca și noțiunea de „dor" - reprezintă modul cum a înțeles și a trăit poporul român Adevărul Evangheliei, pe care și l-a însușit „înaintea tuturor vecinilor lui de astăzi": „omenia este rezultatul trăirii Româneşti a adevărului Evangheliei."
Oamenii se deosebesc unii de alţii prin ce sânt, prin ce fac, prin ce au, dar şi prin ce lasă în urmă. Unii lasă bunuri, alţii idei. Sfântul lasă în urmă o cale pe care o adevereşte cu faptele propriei sale vieţi. Cartea aceasta este alcătuită de Sfântul Nicolae Velimirovici după o străveche predanie din Macedonia şi reprezintă testamentul duhovnicesc al Sfântului Naum al Ohridei, o înfăţişare concisă în patru trepte a căii dreptslăvitoare către mântuire.
Sfântul Naum (+23 Decembrie) a fost unul dintre ucenicii Sfinţilor Chirill şi Methodie şi lucrător plin de râvnă împreună cu aceştia. Cu o aleasă învăţătură şi cunoscător a multe graiuri, el a întemeiat pe ţărmul de miazăzi al lacului Ohrida o mănăstire care-l împodobeşte şi astăzi. În jurul său s'a strâns mulţime de călugări, de pe tot cuprinsul Balcanilor. Sfântul Naum a fost un dascăl înţelept, călăuzitor al monahilor, aspru nevoitor, rugător şi duhovnic lucrător de minuni. Neobosit cărturar, Sfântul Naum s'a ostenit mai ales cu tălmăcirea Sfintei Scripturi şi a celorlalte cărţi bisericeşti din Greacă în Slavonă. A adormit în întâia jumătate a veacului al zecelea, mutându-se întru bucuria îndrăgitului său Hristos. A săvârşit minuni şi în vremea vieţii, şi după moarte. Numele Sfântului Naum împodobeşte istoria creştinismului dreptslăvitor din acel ţinut, veacuri de-a rândul făcându-se izvor de puteri tămăduitoare, scăpare bolnavilor şi celor în necazuri. Moaştele sale făcătoare de minuni uimesc şi astăzi prin mulţimea minunilor pe care le lucrează, mai cu seamă vindecări de boli grele, îndeosebi nebunia. Oamenii se deosebesc unii de alţii prin ce sânt, prin ce fac, prin ce au, dar şi prin ce lasă în urmă. Unii lasă bunuri, alţii idei. Sfântul lasă în urmă o cale pe care o adevereşte cu faptele propriei sale vieţi. Cartea aceasta este alcătuită de Sfântul Nicolae Velimirovici după o străveche predanie din Macedonia şi reprezintă testamentul duhovnicesc al Sfântului Naum al Ohridei, o înfăţişare concisă în patru trepte a căii dreptslăvitoare către mântuire.
Hristos se naşte! carte tridimensională interactivă
Prin cartea de faţă, îţi oferim un model tridimensional şi interactiv al Naşterii lui Hristos. Copilul tău poate îmbina personajele din carte fără să aibă nevoie de foarfecă sau lipici! Povesteşte-i copilului ce înseamnă Crăciunul şi îndeamnă-l să deseneze pe carte, alături de darurile Maghilor, şi darurile sale pentru Sfântul Prunc. Citeşte-i din Sfânta Scriptură despre Naşterea Mântuitorului şi alcătuiţi împreună textele rostite de personajele noastre. Odată asamblată peştera, o poţi desprinde din carte şi aşeza acolo unde doreşti. Bucură-te împreună cu copilul tău de amintirea celei mai minunate naşteri - Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos!
Condacul Naşterii Domnului
Fecioara astăzi, pre cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul Peşteră celui neapropiat aduce. Îngerii cu Păstorii slavoslovesc, şi Mághii cu Steaua călătoresc; că pentru noi s'a născut Cocon tânăr, Dumnezeu cel mai nainte de veci.
Cele cincizeci de omilii duhovniceşti ale Sfântului Macarie Egipteanul sânt una dintre cele mai vechi scrieri ascetice dreptslăvitoare, iubită şi răspândită atât în mediile monahale, cât şi în rândul credincioşilor din lume, care doresc împlinească porunca Mântuitorului „Fiţi dar voi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este." În cuprinsul lor, Omiliile acoperă toate trăirile omeneşti, de la căderea în păcat până la îndumnezeire; ele ne mărturisesc că, prin căderea în păcat, a pătruns în om ceva
străin, de care se poate scăpa cu ajutorul dumnezeiescului har, într'o luptă ce ţine o viaţă întreagă. Dar nu trebuie să deznădăjduim, ne spune Sfântul Macarie cel Mare, ci „să iubim şi să lucrăm pe măsura puterii ce ni s'a dat." Textul ediţiei de faţă reproduce întâia traducere Românească, de la 1775, a Ieromonahului Macarie, unul din apropiaţii Sfântului Paisie (Velicikovski) de la Neamţ şi ai Sfântului Gheorghie Cernicanul, „cel mai de frunte cărturar pe care l-a dat Cernica" (aşa cum îl numeşte într'un studiu D. Furtună), cu o bogată activitate de traducător - lăsând în urmă numeroase manuscrise şi tipărituri. Metoda de traducere adoptată de el este cea literală, „din cuvânt în cuvânt, fără nici o prisosicioasă adăogire şi limpezire a mea," dând naştere unei redări foarte exacte a originalului elin. Dintre cele patru culegeri ale textelor macariene, traducerea de faţă redă textul Culegerii a II-a, cea mai răspândită în spaţiul răsăritean de tradiţie
traducere/Mitropolitul
Veniamin Costache
redactor/ Monahul Maxim
layout/ Atelierul de grafică
anul apariţiei/ 2008
format/ 17x24,5 cm
copertă/ carton caşerat
hârtie/ offset 70gmp
număr de pagini/ 450
ISBN/ 978-973-88781-4-3
preţ/ 30 lei
Această vestită scriere ascetică a Sfântului Ioan Sinaitul, adresată iniţial monahilor, a devenit unul dintre cele mai însemnate îndreptare ale Bisericii către dobândirea mântuirii. Numită uneori Scara dumnezeiescului urcuş, cartea este împărţită în treizeci de „trepte" şi înfăţişează un tablou al tuturor virtuţilor (faptelor bune), alături de multe pilde şi referinţe istorice, luate îndeosebi din viaţa monahală, ce zugrăvesc aplicarea practică a învăţăturilor. Scara a avut o mare înrâurire asupra vieţii multor Sfinţi, printre care Theodor Studitul, Petru Damaschin, Serghie din Radonej, Theofan Zăvorâtul. Între numeroasele traduceri româneşti ale Scării, ediţia Mitropolitului Veniamin din 1814 (prima ediţie tipărită în limba română) este o realizare de vârf. Părintele Dumitru Stăniloae socotea că „un merit deosebit al versiunii tipărite de Veniamin Costache este că, pe de-o parte, ea caută să redea textul neparafrazat şi cât mai pur al Scării, pe de alta, că adaugă la sfârşitul fiecărui «Cuvânt» un număr mare de «scolii» care-l explică, şi anume un număr cu mult mai mare decât cele din P. G. După toată probabilitatea, Veniamin Costache a luat aceste scolii din manuscrisele greceşti folosite" (D. Stăniloae, „Introducere", în Filocalia, vol. 9).
Traducerea aceasta, aşa cum precizează Veniamin Costache în Prefaţa cărţii, a avut ca
text de bază o ediţie greco-latină a textului Scării, probabil cea a iezuitului german Matthäus Raderus (Paris, 1633; text inclus ulterior în P. G., vol. LXXXVIII, col. 634-1210), confruntat însă cu două manuscrise greceşti athonite, ca şi cu unele versiuni neogreceşti. Deşi citată şi folosită de mulţi autori (e de-ajuns să menţionăm că, în ediţia sa, Păr. D. Stăniloae a preluat masiv din scoliile Scării lui Veniamin Costache), această traducere nu a fost reeditată niciodată, rămânând practic necunoscută cititorului obişnuit, necunoscător de slovă chirilică. Este o traducere deosebit de valoroasă, atât prin exactitatea ei, cât şi prin frumuseţea şi bogăţia limbii româneşti folosite de traducător, prezentând pe alocuri variante ale textului ce nu se află în ediţiile moderne ale Scării.
Cuvântul lui Dumnezeu a putut cuprinde lumea întreagă tocmai pentru că a venit de sus. Uşor e să vedem cum nici o învăţătură omenească nu a putut face aceasta. De aceea, a vorbi în adevăr despre Ortodoxie înseamnă a privi mai presus de orice, către Izvorul din care a răsărit. Cărticica aceasta - plină de înţelepciune duhovnicească - vine ca o mângăiere adresată Balcanilor, cuprinşi de Orient şi de Occident, prin cele lumeşti, dar mai presus de ele prin credinţa în Hristos.
Nicolae Velimirovici s'a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană, la 5 Ianuarie 1880. A urmat cursurile Seminarului Sfântul Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obţinut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-şi teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford şi susţinut la Geneva, în franceză, pe tema „Filosofia lui Berkeley," în 1909. La sfârşitul anului 1909 a fost tuns în monahism. În 1919, Arhimandritul Nicolae a fost hirotonit episcop al Jicei. În Aprilie 1915, în timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către guvernul Serbiei în Anglia şi America, unde a susţinut numeroase cuvântări, luptând pentru unitatea sârbilor şi a popoarelor Slave de miazăzi. La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia, iar în 1920 este numit episcop al Ohridei. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către Gestapo pe când se afla în Mănăstirea Jicea, fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia. Mai târziu a fost transferat în Mănăstirea Voiloviţa (lângă Pancevo), unde a stat închis împreună cu Patriarhul sârb Gavriil (Dozici), până la sfârşitul lui 1944. La 14 Decembrie 1944, a fost trimis în lagărul de la Dahau, împreună cu Patriarhul Sârb Gavriil, unde a avut parte de un tratament deosebit de aspru. După război imigrează în Statele Unite ale Americii. Aici va începe să predea în cadrul câtorva seminarii Creştine ortodoxe, precum Seminarul Ortodox Sârb Sfântul Sava din Libertyville, Illinois, Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Tihon, din South Canaan, Pennsylvania şi Seminarul Theologic Ortodox Sfântul Vladimir, din Crestwood, New York. A trecut la Domnul pe 18 Martie 1956. La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei şi Jicei în sinaxarul sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul Rus al San Francisco-ului, care a fost o vreme profesor la Seminarul Ortodox din Bitolia, spunea despre el că este „un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapoviţki)... Amândoi au fost dascăli soborniceşti ai Bisericii Ortodoxe."
Hristos a înviat!
Dacă te hotărăşti să vorbeşti cu copilul tău despre Înviere, poţi începe cu această carte, indiferent de vârsta celui mic. Versurile sunt mai aparte, pentru că sânt scrise de un sfânt: Sfântul Nicolae Velimirovici. Imaginile urmează duhul iconografiei din Biserică, înlesnind apropierea copilului de spaţiul sfânt unde se sărbătoreşte an de an Învierea. Cartea are un format special, cu un decupaj interior care lasă să se vadă „miezul" sărbătorii (Hristos cel înviat) din orice pagină răsfoită. O mică bijuterie, plină de culoare şi mireasmă de sărbătoare.
Troparul Învierii Domnului
Să se veselească cele Cereşti, şi să se bucure cele pământeşti, că a făcut biruinţă cu braţul său Domnul; călcat-a cu moartea pre moarte, cel întâi născut din morţi s'a făcut, din pântecele iadului a izbăvit pre noi, şi a dat lumii mare milă.
Crăciunul pe înţelesul copiilor
Nu în fraze complicate - ci în versuri simple şi ritmate, care ajung mai uşor la sufletul copilului şi care caută să dăruiască neatinsă poezia Crăciunului. Nu în desene naive, ci în imagini de inspiraţie bizantină, care respiră nobleţea şi profunzimea icoanelor. O carte care vorbeşte despre Taină oricărui copil.
Troparul Naşterii Domnului
Naşterea ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la Stea s-au învăţat, să se închine ţie Soarelui dreptăţii, şi să cunoască pre tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă ţie.
Această carte este o culegere de scrisori compuse de Sfântul Nicolae pe când era închis în lagărul German de la Dachau. Titlul pare să sublinieze faptul trist al întemniţării episcopului ortodox. Dar cum ar putea fi întemniţat un om liber ajuns, printr'o asemenea măsură a credinţei, nădejdii şi dragostei, la asemănarea cu Făcătorul cerului şi al pământului? Merită precizat aici că titlul original al lucrării este „Cuvinte către poporul Sârb prin fereastra temniţei." Într'adevăr, nu soarta sa şi-o plânge Sfântul Nicolae în aceste pagini, ci soarta naţiunii Sârbe, şi, o dată cu aceasta, soarta tuturor naţiunilor care, precum cea Sârbă, şi-au trădat vocaţia Creştină. Din acest punct de vedere, cartea ar fi putut avea foarte bine ca subtitlu: „Scrisori către o naţiune apostată." Sau, poate şi mai bine, „Despre sensul Creştin al istoriei." Cele 82 de „epistole" analizează decăderea omului contemporan şi pricinile care au dus la aceasta. Cuvintele cărţii au fost zugrăvite de către prefaţatorul primei ediţii Sârbeşti, Episcopul Lavrentie, ca „plângerile unui nou Proroc Ieremia al Sârbilor pe ruinele evlaviei şi cinstirii tradiţionale
a poporului său", laolaltă cu îndemnurile sale către copiii duhovniceşti ai Sfântului avva de a se lecui şi a se mântui de „ciuma albă", aşa cum numea Sfântul Nicolae cultura atee contemporană.
Pentru omul de azi, viaţa este o realitate cu multe chipuri. Toate aceste chipuri nu o pot defini, ci doar rezuma. Cu atât mai mult, viaţa duhovnicească, „pârga vieţii noastre," este mai greu de povestit celor care nu o trăiesc. Arhimandritul Serafim Alexiev ne cheamă la viaţa cea adevărată prin cinci scrieri ce explică şi detaliază, pe înţelesul tuturor, spovedania, vrajba şi împăcarea, mândria şi smerenia, suferinţele. Cartea atinge cu înţelepciune şi dragoste creştinească sufletul obosit şi întristat al omului, plinind o lipsă pe care nimeni nu o poate umple de unul singur.
Arhimandritul Serafim (în lume Stoian Gheorghiev Alexiev) s'a născut pe 25 Februarie/9 Martie 1912 în satul Gorno Brodi de lângă oraşul Sersko (Macedonia), fiind cel mai mic fiu al unei familii evlavioase şi sărace, cu mulţi copii. După mutarea familiei în Sofia (în urma războaielor Balcanice), el intră la Seminarul Duhovnicesc din Sofia, pe care îl absolveşte cu succes. În anul 1934 este trimis să studieze la Facultatea de Theologie Vetero-Catolică din Berna (Elveţia), unde primeşte gradul ştiinţific de doctor în theologie cu dizertaţia pe tema "Semnificaţia cerinţelor exprimate de Iisus Hristos în Predica de pe munte" (173 de pagini), tipărită în limba germană la Sofia, în 1939. La întoarcerea sa în Bulgaria, este numit profesor la Seminarul Duhovnicesc din Plovdiv, iar mai târziu şi la Sofia. Aici, la 3 Februarie 1940, primeşte tunderea în monahism cu numele de Serafim, în cinstea Sfântului Serafim din Sarov, pe care l-a avut la evlavie în chip anume toată viaţa şi căruia i-a închinat mai târziu una dintre cărţile preferate ale cititorilor ortodocşi de pretutindeni - „Sfântul Serafim din Sarov" (1957). Un moment de răscruce în viaţa tânărului monah este apropierea lui de Arhiepiscopul rus Serafim Sobolev, care păstorea şi trăia la acea vreme în Bulgaria (1950). De la acesta primeşte simţământul viu al credinţei ortodoxe şi simţul subţire pentru viaţa duhovnicească, pe care şi el, mai târziu, le-a înmânat numeroşilor săi fii duhovniceşti. Este hirotonit ieromonah de praznicul Buneivestiri în anul 1943 şi îşi începe activitatea pastorală folositoare sufletului, ca mărturisitor cu jertfă de sine, ce a continuat vreme de aproape jumătate de veac. După ce a slujit vreme de doi ani ca protosinghel al Mitropoliei din Sliven, Părintele Serafim a fost ridicat în cinul de arhimandrit în Ianuarie 1947 şi mutat în funcţia de responsabil al secţiei culturale şi de educaţie din cadrul Sfântului Sinod de la Sofia. În această perioadă grea pentru Biserică, Arhimandritul Serafim a apărat nu o dată cu vitejie credinţa ortodoxă. În noua funcţie, a desfăşurat o activitate neobosită ca organizator de instructive cursuri pastorale pentru preoţi, ca insuflat propovăduitor prin predicile sale, pe care le rostea adeseori, şi ca autor al multor articole şi lucrări mai largi, dintre care cele mai însemnate sânt: „Credinţa noastră" (Catehism), „Nădejdea noastră" (Omilii despre Fericiri), şi „Dragostea noastră" (Omilii asupra celor 10 porunci dumnezeieşti), precum şi cărticele pe teme duhovnicesc-morale: „Mândrie şi smerenie," „Vrajbă şi împăcare," „Înţelesul suferinţei," „Judecătorii de sine numiţi," „Mistică bolnavă şi mistică sănătoasă," „Leacul uitat" şi altele. Arhimandritul Serafim era înzestrat, de asemenea, cu un dar poetic rar, pe care l-a exprimat în multe poezii şi poeme, publicate în ediţii bisericeşti, precum şi în două culegeri de versuri: „Străvederi" şi „Cântece despre viaţă şi moarte." Această întreagă lucrare duhovnicească publicată şi nepublicată aşteaptă mai întâi să fie cercetată şi apreciată. În anul 1960, Arhimandritul Serafim a fost numit profesor la catedra de Theologie Dogmatică al Academiei Duhovniceşti „Sfântul Climent al Ohridei" din Sofia şi în scurt timp a fost confirmat ca doctor docent pentru lucrarea sa apologetică în care combătea învăţătura romano-catolică privind imaculata concepţie a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. După o activitate didactică de 10 ani în cadrul Academiei Duhovniceşti, Arhimandritul Serafim s'a văzut silit să se retragă în anul 1969, nefiind de acord din punct de vedere theologic cu introducerea noului stil calendaristic în Biserica Ortodoxă Bulgară şi îndeobşte cu orientarea ecumenică a politicii bisericeşti de la noi (din Bulgaria), în urma participării Bisericii Ortodoxe Bulgare ca membru în Consiliul Mondial al „Bisericilor" (abia în 1998, Patriarhia Bulgară s'a retras din CMB). Părintele Serafim şi-a continuat şi în afara Academiei activitatea creatoare mult folositoare. În anii ce au urmat, a scris o serie de cărţi cu conţinut dogmatic şi duhovnicesc-moral. Cele mai însemnate dintre ele sânt: „O vedere ortodoxă a noului şi vechiului stil al Calendarului," (1972) „Credinţa noastră," „Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul în lumina învăţăturii Sfinţilor Părinţi," „Viaţa după viaţă," „Stareţii de la Optina" şi altele. Arhimandritul Serafim a închinat în ultimii săi ani de viaţă atenţie şi eforturi deosebite unei critici profunde a ecumenismului, ca fiind o erezie potrivnică lui Dumnezeu şi pierzătoare de suflet, ce macină Biserica Ortodoxă a lui Hristos în zilele noastre şi pregăteşte calea venirii lui antihrist. Ultima lucrare-testament a Arhimandritului Serafim „Ortodoxia şi Ecumenismul" (Sofia, 1992) a ieşit de sub tipar cu numai trei săptămâni înainte de moartea sa, care a survenit la 13/26 Ianuarie 1993. Cu această lucrare, Arhimandritul Serafim şi-a încununat bogata sa activitate duhovnicesc-scriitoricească, care îi înalţă numele la o înălţime de invidiat printre lucrătorii ortodocşi şi semănătorii ţarinii lui Dumnezeu ce au plinit cuvintele de legământ ale Domnului Iisus Hristos: „Iar cela ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema în împărăţia cerurilor." (Mat. 5:19)
O carte care pune în lumină esenţa vieţii duhovniceşti ortodoxe - Rugăciunea lui Iisus sau „rugăciunea inimii" - şi cum poate fi aceasta pusă în lucrare de către monahi şi mireni, într-o convorbire curgătoare şi directă dintre autor şi un „Gheronda" din Sfântul Munte. Pustnicul athonit prezintă limpede învăţătura Bisericii privind Rugăciunea lui Iisus, prin intermediul experienţei sale vii, o adevărată sinteză a Filocaliei.
Mitropolitul Ierothei Vlahos, născut în 1945, în Epir (Grecia), s-a preocupat încă din tinereţe de Părinţii Bisericii, lucrând pentru o vreme în bibliotecile mănăstirilor athonite. L-a atras îndeosebi învăţătura Sfântului Grigorie Palama. Studierea scrierilor Părinţilor şi mai ales a celor aparţinând Părinţilor isihaşti ai Filocaliei, îndelungaţii ani de studiere a Sfântului Grigorie Palama, legăturile strânse cu monahii Sfântului Munte şi cei peste treizeci de ani de experienţă pastorală l-au făcut să realizeze faptul că theologia ortodoxă este ştiinţa tămăduirii omului şi că părinţii trezvitori îl pot ajuta pe agitatul om al zilelor noastre, copleşit de probleme lăuntrice şi existenţiale.
Această cărticică este una dintre mărgăritarele duhovnicești pe care Sfântul Nicolae Velimirovici le oferă sufletului nostru, pentru a-l înfrumuseța și a ne înălța și mai mult mintea și inima la cele cerești. Fiindcă ea ne tâlcuiește cea mai de preț și cea mai potrivită rugăciune - pe care ne-a învățat-o Însuși Mântuitorul nostru - prin care omul se poate apropia de Dumnezeu. Prin această rugăciune, Domnul nostru Iisus Hristos ne învață numele cel adevărat al lui Dumnezeu în relația Sa cu noi: „Tatăl nostru". Mărturisim astfel trăirea vie a acestei legături cu Dumnezeu, prin care a dispărut distanța dintre om și Dumnezeu, fapt mărturisit și de Sfântul Apostol Pavel când spune: „Pentru că n-ați primit iarăși un duh al robiei, spre temere, ci ați primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Parinte!" (Rom. 8, 14, 15). Ne numim copiii lui Dumnezeu și străduința noastră trebuie să fie aceea de a ne face vrednici de acest nume, amintindu-ne mereu ca facem parte dintre cei cărora Hristos „le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu" (In. 1,12). „Nu este cinste mai mare în cer sau pe pământ decât aceasta", ne spune
Sfântul Nicolae Velimirovici în minunata sa tâlcuire.
ceastă cărticică este una dintre mărgăritarele duhovnicești pe care Sfântul Nicolae Velimirovici le oferă sufletului nostru, pentru a-l înfrumuseța și a ne înălța și mai mult mintea și inima la cele cerești. Fiindcă ea ne tâlcuiește cea mai de preț și cea mai potrivită rugăciune - pe care ne-a învățat-o Însuși Mântuitorul nostru - prin care omul se poate apropia de Dumnezeu. Prin această rugăciune, Domnul nostru Iisus Hristos ne învață numele cel adevărat al lui Dumnezeu în relația Sa cu noi: „Tatăl nostru". Mărturisim astfel trăirea vie a acestei legături cu Dumnezeu, prin care a dispărut distanța dintre om și Dumnezeu, fapt mărturisit și de Sfântul Apostol Pavel când spune: „Pentru că n-ați primit iarăși un duh al robiei, spre temere, ci ați primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Parinte!" (Rom. 8, 14, 15). Ne numim copiii lui Dumnezeu și străduința noastră trebuie să fie aceea de a ne face vrednici de acest nume, amintindu-ne mereu ca facem parte dintre cei cărora Hristos „le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu" (In. 1,12). „Nu este cinste mai mare în cer sau pe pământ decât aceasta", ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici în minunata sa tâlcuire.
Cum îţi sânt gândurile, aşa îţi este şi viaţa este o carte de psihoterapie ortodoxă, care intră profund în tainele relaţiei dintre mintea şi sufletul nostru. Este o antologie de interviuri, predici, „capete de învăţătură" ale Stareţului Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa din Serbia. Despre binele sau răul pe care ni-l facem nouă şi apropiaţilor noştri vorbeşte întreaga învăţătură a Avei Tadei. Suntem responsabili de gândurile pe care le întreţinem, iată un adevăr foarte greu de crezut pentru omul postmodern, obişnuit să relativizeze orice.
De obicei, în cărţile duhovniceşti întâlnim ideea că pacea sufletească este roada rugăciunii. Mai întâi trebuie să te rogi, iar pacea va veni de la sine. Dimpotrivă, Părintele Tadei aşază ca piatră de temelie a rugăciunii pacea inimii. „Cel mai însemnat lucru este, cred, pacea inimii. Să nu vă tulburaţi sub nici un chip. În inimă trebuie să domnească pacea, liniştea, tăcerea, liniştirea. Vălmăşagul gândurilor este starea duhurilor căzute (dracii, duhurile care au căzut de la Dumnezeu). Mintea noastră, aşadar, se cere să fie adunată, unită, atentă. Numai în mintea unită se poate sălăşlui Dumnezeu Cel Unul. Dacă simţim o dispoziţie prielnică, putem întrerupe tăcerea inimii prin rostirea rugăciunii lui Iisus". Pe lângă pacea inimii şi rugăciune, Stareţul accentuează pe felul în care stăm în faţa lui Dumnezeu: „Alături de paza liniştii inimii, deprindeţi-vă şi cu chipul în care şedeţi înaintea lui Dumnezeu. Aceasta
înseamnă să ai neîncetat în minte faptul că Domnul ne priveşte. Pe El trebuie să-l avem în cuget când ne trezim, când ne culcăm, la muncă, la masă sau când ne plimbăm. Domnul este pretutindenea şi în toate". Pentru un creştin îmbisericit, stările sufleteşti negative sunt evitate printr-o metodă foarte folositoare: simţind continuu prezenţa lui Dumnezeu.
Omul lumesc înţelege viaţa în chipul unui raport permanent la lume. Omul duhovnicesc se adânceşte în sineşi, găsind acolo toate resorturile lumii. Cel lumesc caută să descrie şi să înţeleagă ce vede, cel duhovnicesc e orientat spre cele nevăzute. El ştie că sensul vieţii vine din lucrarea lăuntrică a gândurilor. Cartea cuprinde interviuri, convorbiri, sfaturi şi apoftegme ale unuia dintre cei mai de seamă părinţi duhovniceşti, Român de neam, din Serbia veacului XX, adunate din convorbiri avute cu fii duhovniceşti, adresate cu precădere mirenilor, în mijlocul cărora Stareţul Tadei şi-a împlinit misiunea. O parte a acestor materiale circulau în perioada comunistă, printre credincioşii ortodocşi sârbi, sub formă dactilografiată.